miercuri, 2 decembrie 2009

Ziua Naţională a României în Thailanda

Aşa cum e firesc, cei care scriu haiku se întâlnesc. Măcar în lumea virtuală.
Unii, mai norocoşi, reuşesc să se vadă faţă în faţă.


















Pe Marian Ghilea îl ştiu de pe Agonia. Ne-am comentat textele, apoi am vorbit şi despre locurile natale, despre S.U.A., unde era la doctorat... Despre Mihnea Voicu Şimăndan am aflat de la Corneliu Traian Atanasiu, când povesteam despre românii care scriu haiku şi sunt în Asia.









Le-am citit blogurile şi recent am luat legătura cu Mihnea. (Blogul lui este înscris pe acest blog la link-uri, cu numele Thailanda)



Ziua României a fost ocazia de a-i determina pe Marian şi pe Mihnea să se cunoască. Au luat legatura prin internet, neavând numere de telefon. Marian mi-a scris un mesaj şi mi-a trimis poze de la sărbătorirea acestei zile importante în Bangkok. Voi cita o parte din lungul mesaj şi voi ataşa poze.



„...am aflat că Ambasada României dă o recepţie la hotelul Shangri-La pe 1 Decembrie, între 18:30 şi 20:30. M-am hotarat ieri după-amiază să încerc să ajung şi eu la petrecere. Noroc de internet, aşa am reuşit ... să mă lămuresc unde trebuie să ajung.” ... „Am pornit spre cea mai apropiată staţie de tren suspendat («sky train»), Rathatewi, şi, plătind 30 de baht (vreo 2 lei 80), am pornit spre Saphan Taksin, aflat pe malul râului Chao Praya, unde se afla hotelul.”

”E amuzant că atât la intersecţia de la semafor, cât şi în tren m-am nimerit tot lângă japonezi (primul era un grup de trei bărbaţi, iar în tren erau două femei). Japonezele au coborât într-o staţie înaintea mea, m-am dat deoparte să le fac loc şi am zis «hai dozo» («poftiţi, vă rog»), primind replica «sumimasen, arigato» («mă scuzaţi, mulţumesc») cu o expresie puţin surprinsă... Încep să cred că inconştient atrag şi sunt atras de anumite naţionalităţi şi anumite tipuri de persoane.














A trebuit să schimb linia, din fericire n-a fost complicat (de fapt există în prezent doar două linii funcţionale din ultramodernul tren, cu a treia în construcţie), şi am ajuns la destinaţie pe la ora 7 şi ceva (plecasem la 6:30). Am găsit repede hotelul, a fost mai complicat să nimeresc intrarea potrivită şi să găsesc locul recepţiei. Câteva minute a fost o senzaţie cam ciudată, pentru că oamenii discutau între ei, iar eu nu cunoşteam absolut pe nimeni. Încet-încet însă am intrat în vorbă cu lumea şi am luat câteva adrese şi numere de telefon. Mihnea, cel cu blogul, era şi el acolo şi la fel era şi un prieten de-al lui, Ion (de o seamă cu mine), care a stat 12 ani în China şi e practicant de Kung Fu şi Muay Thai la nivel de instructor.

Am avut ocazia să vorbesc în engleză (cu alţi thailandezi, cu un australian), română, spaniolă (cu un argentinian) şi franceză (cu Dominique, angajat al ambasadei Franţei şi care a fost în România trei zile pe timpul lui Ceauşescu, ca student). Numai în rusă şi Esperanto n-am avut ocazia să vorbesc. Nici în japoneză...

Din când în când am încercat să folosesc şi bruma de thailandeză pe care o ştiu ca să mulţumesc ospătarilor (kop kun krap) sau să cer un suc de portocale (nam som). Foarte mulţi din cei prezenţi acolo (români şi prieteni de-ai lor) trăiesc în Bangkok predând limba engleză în şcoli. După Japonia, China şi Coreea, se pare că şi în Thailanda predarea limbii engleze a devenit o afacere lucrativă.

Prietena australianului cu care am vorbit (Steve) e româncă şi e din Suceava (o cheama Isabela). Am mai vorbit cu o doamna Mihaela (evreică) şi cu Marius, unul din ataşaţii ambasadei. Doamna Mihaela mi-a spus că cine apucă să stea cateva luni în Bangkok nu mai vrea să plece, mai ales că pune şi o thailandeză mâna pe el («sunt foarte pricepute la asta») şi acolo rămâne. Sper să nu păţesc aşa ceva... Se pare că în total sunt în jur de 30 de români care locuiesc în Bangkok.

Mancarea a fost bună (inclusiv sarmale) şi am profitat de ocazie să gust şi puţin vin roşu.

În final, pe la 9:40 am pornit şi eu spre casă, însă am ieşit prin pacarea de maşini şi m-am trezit că o iau perpendicular şi nu paralel cu râul.

M-am hotărât să mă întorc pe o străduţă paralelă şi am avut surpriza să văd că nu mai pot ajunge înapoi la hotel pe acolo (voiam să îl iau ca punct de referinţă). Unul din lucrurile foarte bune legate de Bangkok e că siguranţa persoanei în oraş e atât de mare încât poţi să te plimbi pe oriunde la orice oră fără să ai emoţiile vreunei întalniri cu persoane cu intenţii ostile.”
...

”În final, am reuşit să intru în hotel, am făcut de pe terasă câteva poze cu râul şi am pornit spre staţia de tren. După ce nu reuşisem să intru în hotel, acum nu mai reuşeam să ies. Tot mergeam paralel cu râul şi nu se mai termina... În final, am ajuns fără probleme la staţia de tren şi am ajuns acasă fără nici o problemă (şi plătind alţi 30 de baat).

Pozele nu sunt prea reuşite, va trebui să vin special şi să iau nişte unghiuri mai bune pentru fotografii.”

marți, 1 decembrie 2009

1 Decembrie 2009

Înainte de a pleca la Alba Iulia, am aprins focul în sobă, m-am asigurat că toate sunt în ordine şi abia atunci am urcat în maşină. Era ora 11, dar ştiam că voi asculta la radio transmisia de la Arcul de Triumf. Bănuiam că-i voi auzi pe cei care s-au aflat mulţi ani la microfonul emisiunilor militare.


Am intrat în oraşul Marii Uniri chiar atunci când defilarea de la Bucureşti s-a încheiat.




Am lăsat maşina în apropierea Platoului Romanilor şi am mers în apropierea Catedralei Reîntregirii. Am făcut cateva poze, dar, fiindcă acumulatorii camerei digitale nu fuseseră încarcaţi de mult timp, nu am reuşit să fac mai multe poze. (Am mai făcut cateva poze cu aparatul cu film, dar filmul nu e terminat şi nu ştiu cand îl voi developa. Am cumpărat baterii, dar nu m-am întors să fac alte poze.) Când traversam bulevardul în apropierea Facultăţii de Teologie, am auzit marşul care însoteşte evenimentele deosebite la care se organizează şi paradă militară, dar nu ne-am întors. Ne aşteptau copiii.




Am ajuns la Cugir înainte de ora 15. Şi am mai facut o poză. A fost Ziua Naţională a României.

La mulţi ani, România!

La mulţi ani, românilor de pretutindeni!

miercuri, 25 noiembrie 2009

duminică, 25 octombrie 2009

Apariţie editorială

La editura canadiană Vents d'Ouest a ieşit de sub tipar Adrénaline, o carte de haiku, o carte scrisă de poeţi din mai multe ţări. Antologia de haiku a fost coordonată de André Duhaime şi Hélène Leclerc.

Transcriu Prefaţa şi exemplific doar cu poemul pe care l-am trimis eu.

Préface

Aux XVe siècle, les poètes japonais Sokan et Moritake ont affirmé l’autonomie du poème court, puis, au siècle suivant, le poète Bashô a donné au hokku ses grandes qualités poétiques. Au XIXe siècle, le poète Shiki, influencé par la peinture et philosophie de l’Occident, créant ainsi un pont entre l’Orient et l’Occident, a modernisé le style et les thèmes de ce tercet qui s’appelle maintenant le haïku. Le haïku est un poème bref qui s’inspire du monde dans lequel vit le poète.
Il fait état d’un instant particulier, un peu comme un signet posé dans la grande livre du temps qui passe. Avec précision, il marque le détail. Écrit en trois lignes, il est, et avec raison, le plus court poème du monde.

Délaissant la nature telle qu’elle apparaît au fil des saisons, plusieurs trouvent leur inspiration dans leur vie familiale immédiate, leurs activités professionnelles, sociales, culturelles ou encore dans leurs loisirs. Les poètes s’ouvrent à la vie contemporaine, à l’actualité, aux thèmes qui les touchent aujourd’hui. Pixels, le premier recueil de cette collection, abordait le thème des
nouvelles technologies; Adrénaline est un recueil de haïkus sur le sport !

Comme l’athlète, le haïkiste doit faire preuve de précision et d’intensité. L’apparente simplicité des mots du poète est trompeuse et elle peut se comparer à l’apparente aisance dont semblent faire preuve les athlètes dans des mouvements qu’ils ont répétés des milliers de fois. Tout semble si simple… et pourtant ! La pratique du haïku est un sport exigeant, mais elle aiguise les sens et nous amène à être attentifs à soi et à ce qui nous entoure; elle apprend également à se questionner sur la justesse des mots et sur leur potentiel évocateur.

Entrer dans réalité, faire un arrêt sur l’une des milliers de secondes qui se suivent. S’arrêter, voir ce qu’il y a autour, se voir avec ce ballon ou cette balle, ce bâton ou cette raquette, cette
rame ou ce guidon… Et l’écrire, quelques mots seulement.

Ski, hockey, tennis, jogging, natation, soccer… Si, de prime abord, le sport a pu ne pas être perçu comme poétique, il s’est révélé une source véritable d’inspiration, ce que vous constaterez en lisant le présent recueil.

Nous croyons qu’un haïku peut toucher de personnes qui vivent les mêmes efforts et les mêmes émotions, les mêmes succès et les mêmes… courbatures ! Les mots du poète se prolongent dans les souvenirs du lecteur et peut-être même que les souvenirs du lecteur naîtront des mots du poète.

André Duhaime et Hélène Leclerc


Après-midi –
dans le jardin fleuri
il fait du tai-chi

După-amiază –
în grădina înflorită
el face tai-chi

(tai-chi, tajiki, taijuquan… )

În secolul al XV-lea, poeţii japonezi Sokan şi Moritake au afirmat autonomia poemului scurt, apoi, în secolul următor, poetul Bashô a dat poemului hokku acele mari calităţi poetice. În secolul al XIX-lea, poetul Shiki, influenţat de pictură şi de folozofia Occidentului, creând astfel un pod între Orient şi Occident, a modernizat stilul şi temele terţetului care se numeşte acum haiku. Haiku-ul este un poem scurt care se inspiră din lumea în care trăieşte poetul. Dă impresia unei clipe particulare, ca un semn pus în marea carte a timpului care trece. Cu siguranţă, el marchează detaliul. Scris în trei linii, este, cu siguranţă, cel mai scurt poem din lume.

Lăsând la o parte natura care pare un şir de anotimpuri, cele mai multe îşi găsesc inspiraţia în viaţa lor familiară imediată, activităţile profesionale, sociale, culturale sau chiar în timpul liber. Poeţii sunt deschişi vieţii contemporane, activităţii, temelor care îi impresionează astăzi. Pixeli, prima lucrare din această colecţie, abordează tema tehnologiei noi; Adrénaline este o culegere de haiku referitoare la sport!

Asemeni atletului, haiku-istul trebuie să facă dovada preciziei şi intensităţii. Aparenta simplitate a cuvintelor poetului este înşelătoare şi se poate compara cu aparenta lejeritate cu care atleţii se mişcă după ce au repetat de mii de ori. Totul pare simplu... şi totuşi! Practicarea haiku-ului este un sport exigent, dar el ascute simţurile şi ne determină să fim atenţi la noi şi la ceea ce ne înconjoară; ea ne învaţă de asemenea să ne întrebăm în legătură cu corectitudinea cuvintelor şi a potenţialului lor evocator.

Revenind la realitate, să facem o oprire asupra miilor de secunde care se succed. Să ne oprim, să vedem ceea ce arată autorul, să vedem ce este cu această minge sau acest glonţ, această bâtă sau această rachetă, această ramă sau acest ghidon... Şi să scrie aceasta, în doar câteva cuvinte.

Ski, hokey, tenis, jogging, nataţie, soccer... Dacă, la prima vedere, sportul a părut să nu fie poetic, el se prezintă ca o sursă veritabilă de inspiraţie, ceea ce veţi constata citind prezenta lucrare.

Noi credem că un haiku poate impresiona persoane care trăiesc acelaşi efort şi aceleaşi emoţii, acelaşi succes şi aceeaşi... oboseală! Cuvintele poetului se prelungesc în amintirile cititorului şi poate aceleaşi amintiri ale cititorului produc cuvintele poetului.

André Duhaime şi Hélène Leclerc

miercuri, 7 octombrie 2009

Câteva haiku-uri publicate recent pe blogul photo-haïku francophone

Caprice à midi –
les ancres refusent de s’abaisser
à côté du dock

http://pagesperso-orange.fr/dominique.chipot/haikufrancophone/haiku_photos/photohaiku217surnom.html


Au point du jour –
le soleil projette sur la porte bleue
une frêle ramille verte

Midi tranquille –
l’ombre d’un petit rameau vert
sur une porte bleue


http://pagesperso-orange.fr/dominique.chipot/haikufrancophone/haiku_photos/photohaiku246ombre_portee.html

În limba română:

Capriciu la amiază -
ancorele refuză să coboare
lângă doc

În zorii zilei -
soarele proiectează pe poarta albastră
o ramură verde

Amiază calmă -
umbra unei crenguţe verzi
pe o poartă albastră

marți, 1 septembrie 2009

Poze din ultimul timp


Ioana şi Andrei la bloc.


Andreea şi Alexandra la Măguri Răcătău cu un căţeluş al Carei.

miercuri, 12 august 2009

Tot din revista 5-7-5

În recentul număr, apărut în preajma solstiţiului de vară, sunt publicate următoarele haiku-uri, dintre cele 5 pe care le-am trimis.

la vendange finie -
par les feuilles mortes
l'ombre du nuage

culesul viei terminat -
peste frunze moarte
umbra unui nor

sur la croix en bois
tombent pétales de cerisier -
lever de la lune

pe crucea de lemn
cad petale de cireş -
răsare luna

parmi les ruines -
des pissenlits fleuris
et un papillon

printre ruine -
păpădii înflorite
şi un fluture



http://575.tempslibres.org/aphp/page1.php?page=v03n2

sâmbătă, 30 mai 2009

Invitaţie la concursul literar pe site-ul Lăcaşuri literare

Am primit un mesaj care conţine o invitaţie. Sunt convinsă că o consideraţi tentantă.

"Hristos S-a înălţat!

Siteul Lăcaşuri Literare lansează începând cu 1 iunie 2009 Concursul Literar aflat la a treia ediţie, DORURI LA RĂSĂRIT.

http://www.lacasuriliterare.com/article-31983522.html

Vă informăm, pe aceasta cale, pentru a:
"Scrie şi înscrie!" la una din cele patru secţiuni sau, de ce nu, la mai multe!

Vă mulţumim şi toate cele bune,

Mirela Şova"

Succes concurenţilor!

Se pot trimite creaţii până la sfârşitul lunii august.

duminică, 17 mai 2009

Flori de mai











Piciorul cocoşului (Ranunculus acer)












Floarea vinului (Erodium cicutarium)
( I se spune şi ciocul berzei.)














Salvia (Salvia officinalis)























Dumbravnic (Melittis melissophyllum).

(I se mai spune şi avrămeasă.)
















Iasomie de grădină (Philadelphus coronarius, Familia Hydrangeaceae)











Măceş (Rosa canina)










Salcâm (Robinia pseudoacacia )



































Îmi plac florile. De data aceasta, postez câteva plante din flora spontană, cu denumirile ştiinţifice pe care le-am găsit. Voi continua, în limita timpului pe care îl voi avea la dispoziţie.

luni, 4 mai 2009

Timp liber

În revista 575 mi-au apărut câteva haiku-uri. Le postez şi aici.

Revista franceză de haiku 575 este o revistă trimestrială.

În volumul 03, numărul 1 - "Equinoxe de printemps 2009" -

Au bord de la mer
comptant les mouettes -
coucher de soleil
La malul mării
numărând pescăruşii –
apus de soare

Dessus de la mer
multitude d'étoiles -
le vieil homme seul
Deasupra mării
puzderie de stele –
bătrânul singur

La lune au-dessus de la mer -
les ombres des mouettes
sur les trottoirs
Luna deasupra mării –
umbrele pescăruşilor
pe trotuare

La lune parmi les nuages -
une mouette blessée
au bord de la mer
Luna printre nori –
un pescăruş rănit
la malul mării

Maria TirenescuRoumanie

vineri, 1 mai 2009

Sărbătoarea şcolii Iosif Pervain

Ieri, 30 aprilie, am fost invitată la o sărbătoare. A şcolii generale care poartă numele unui fost elev ai ei, ajuns profesor universitar.

Sărbătoarea şcolii s-a desfăşurat în două zile. Miercuri, 29 aprilie, au avut loc concursuri şi jocuri organizate în special pentru elevii şcolii.

Joi, au fost invitaţi reprezentanţii primăriei Cugir, dascăli şi foşti elevi. Am participat la o şedinţă festivă la care au luat cuvântul domnişoara directoare, Rodica Mihaiu, profesorul Nicolae Pădurean, fost director al şcolii, doamna profesoară Rodica Florea, viceprimar, fostă elevă a şcolii, şi doamna profesoară Valeria Atanasiu.

Dra directoare s-a referit la starea actuală a şcolii, la realizările cerlor care îşi desfăşoară activitatea în prezent în şcoală.

Dl Pădurean a vorbit despre evenimentele deosebite din viaţa şcolii referindu-e cu precădere la perioada în care şcoala a primit numele Iosif Pervain.

Dna viceprimar şi-a axat alocuţiunea pe momente din biografia domniei sale. Fostă elevă a şcolii, l-a cunoscut personal pe Iosif Pervain, fost coleg cu tatăl ei, care a ocupat într-o vreme funcţia de director al şcolii, Şcoala generală nr. 1, care a fost prima şcoală din Cugir.

Doamna Atanasiu a mărturisit că şi-a legat viaţa de această şcoală, cea mai mare parte a activităţii pe care a desfăşurat-o ca profesor de limba şi literatura română a avut-o în această şcoală. Ne-a spus că se bucură ori de câte ori se întâlneşte cu foştii dascăli şi foştii elevi ai şcolii se simte foarte bine. De altfel, ca în acele momente care aveau loc.

Doamna învăţătoare Cornelia Mitu a prezentat un material despre activitatea profesorului Iosif Pervain din care spicuiesc:









Iosif Pervain s-a născut în localitatea Cugir, la 8 ianuarie 1915. A făcut studii liceale la Alba Iulia, studii universitare la Universitatea clujeană, Facultatea de Litere şi Filosofie, promoţia 1939.

A urmat cursurile Şcolii Generale Nr. 1 din Cugir. Această şcoală poartă azi numele de Şcoala cu clasele I-VIII “IOSIF PERVAIN”.

- Filolog şi istoric literar, profesor la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj.

- Carieră didactică la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj din 1939.

- Directorul Muzeului Limbii Române din Cluj (1953).

- Autor al volumelor Studii de literaturã românã, Corespondenţa lui Al. Papiu Ilarian, George Bariţ şi contemporanii, Secvenţe preromantice, a colaborat la Atlas lingvistic român, Istoria literaturii române, Istoria României.

- A tradus din Suto Andras şi Nagy Istvan.

- Profesor universitar din 1958.

- Rector al Institutului Pedagogic din Oradea.

- Un mare cunoscător al Secolului Luminilor in Transilvania.

A fost un mare iubitor de carte şi de evenimente culturale, un profesor model pentru studenţii de care a fost extrem de apropiat.

A murit la 15 mai 1982 la Cluj.

După moartea sa, familia a donat o mare parte din biblioteca personală Bibliotecii Judeţene "Octavian Goga" Cluj. Fondul cuprinde: carte din perioada interbelică, istorii şi bibliografii literare, autori români şi universali.











A urmat un program folcloric prezentat de un grup de elevi ai şcolii. Copiii au fost răsplătiţi cu aplauze şi ciocolată.



Apoi, ne-am deplasat într-o sală alăturată şi am continuat să povestim şi să schimbăm impresii în jurul unei ceşti (de cafea, de vin) şi a unor platouri cu gustări. Ne întâlneam foşti profesori şi actuali profesori. Sunt ocazii mai rare, după ce unii dintre noi s-au pensionat.

joi, 5 martie 2009

E timpul să ne bucurăm de primăvară

E timpul să lăsăm nervii pe care ni-i fac cei care se ocupă de phishing şi să ne bucurăm de primăvară!

Un ghiocel de la noi...





Ghiocei bogaţi...

Şi mai mulţi de la vecinul de la nord

marți, 3 martie 2009

Alte păcăleli

De câteva zile sunt agresată de mesaje care mă anunţă că mi se va suspenda accesul prin internet la o bancă la care eu nu am cont.

La început, nu am dat atenţie mesajelor. Le-am şters. Apoi, dacă am văzut că se repetă, le-am cerut părerea unor prieteni.

Votând la concursul roblogfest, am citit o parte din articolele de pe blogurile în concurs. Atunci, am aflat că şi alţii au păţit ca mine.

Aseară, am mai primit un mesaj. Dar eram calmă şi am citit cu atenţie. Am printat mesajul şi-l voi posta aici.


Nu ştiu dacă va avea un efect faptul că am trecut la spam aceste mesaje sau dacă va lua cineva în seamă atenţionările, dar ştiu că voi duce la sediul Raiffeisen Bank aceste documente printate. Sper să fie păcăleli şi Yahoo! şi Reiffaisen Bank să-i descopere pe "glumeţi".






vineri, 27 februarie 2009

Cocoşari...

Ani la rând, când se desfăşurau olimpiadele şcolare, apăreau cocoşarii.

Ce e cocoşarul? O pasăre puţin mai mică decât un guguştiuc, dar pe guşă e pestriţ. Spatele are culori închise. Denumirea ştiinţifică a cocoşarului este turdus pilaris.

Am vrut să pozez primii cocoşari pe care i-am văzut în această iarnă. Au venit mai mulţi şi mai devreme. Mănâncă merele rămase neculese.

Am încercat să pozez cocoşari. Nu mă pot apropia de ei, că zboară.



La mijlocul lunii februarie a acestui an, au venit într-un număr foarte mare. M-au avertizat sunetele pe care le produc. Sunt mai multe feluri sunete. Am reuşit să pozez un stol care s-a aşezat în cireşul vecinului şi în timp ce zbura. Dar de aproape, încă nu. Nu am un aparat de fotografiat performant.


Am găsit pe google o poză clară, la adresa

http://www.naturephoto-cz.eu/pic/aves/turdus-pilaris-6699.jpg


Şi vrăbiile au şedinţă

În ultima vreme, nu am mai avut inspiraţie să scriu. Am făcut poze. Unele chiar drăguţe. Mi-a plăcut această şedinţă a vrăbiilor din mijlocul lunii februarie.

duminică, 22 februarie 2009

Votează!

VOTEZI la roblogfest 2009

Concursul Roblogfest

Blogul participă la Roblogfest 2009.


Nominalizat roblogfest 2009

marți, 20 ianuarie 2009

Două mere

Azi, când românii îl conduc pe ultimul lui drum pe Grigore Vieru, cel mai simplu gest este acela de a-i publica o poezie.

Două mere de Grigore Vieru

Iar e toamnă. Zile calde.
Frunza ruginie cade.
Frumuşel cei mici se spală
Şi se duc cuminţi la şcoală.

Maica în ghiozdan le pune
Câte două mere bune
Şi creioane, cărţi, caiete
Şi le dă în mâini buchete.

Eu sunt mic, rămân acasă,
Vreau să plâng, că nu mă lasă…
Şi-mi aduce mama mie
Mere mari, o farfurie.

Însă ce să fac cu ele?
Fie chiar să-mi dea şi-o poală.
Eu vreau două, două mere,
Dar să le mănânc la şcoală.