luni, 5 septembrie 2016

8th Yamadera Basho Memorial Museum English Haiku Contest

Division  Non‐Japanese
Selected Haiku Submissions Collection

 June storm –  
an old woman takes her goat  
in the house    



Furtună de iunie -
o bătrână îşi duce capra
în casă

*
End of May –
in the neighbor’s cherry tree
a flock of crows


Sfârşit de mai -
în cireşul vecinului
un stol de ciori 



http://samidare.jp/basho/box/8th%20ybmm%20english%20haiku%20contest.pdf

Wild Plum - a haiku journal 2:2 Fall & Winter 2016

tonight
no trace near the window
grandma's house

în seara asta
nici o urmă lângă fereastră -
casa bunicii
 
 
 
 

La Romanian Kukai, august

















http://romaniankukai.blogspot.ro/2016/08/rezultate-rk-august-2016.html

luni, 8 august 2016

Câteva apusuri din august

http://en.calameo.com/read/0000035248a1a16fc62b0

O întâmplare ciudată

            La mijlocul lunii iulie, pe Facebook a apărut un filmuleţ. Practic, pe Valsul Nr. 2, de  Dmitri Shostakovici erau proiectate imagini din filme. Mi-a atras atenţia partea din filmul „Ghepardul”. Şi m-au năpădit amintirile.
            Mă revăd în luna octombrie a anului 1965. Părinţii mei au fost de acord să-mi sărbătoresc ziua de naştere împreună cu colegii. În seara mult aşteptată. Invitaţii mi-au adus câte o atenţie. Cum tocmai apăruse romanul „Ghepardul” de Giuseppe Tomasi di Lampedusa, m-am trezit cu trei exemplare. Un singur invitat nu a venit, dar mi-a trimis „Gepardul” de rigoare.
            După câţiva ani, am luat din biblioteca părinţilor câteva cărţi, pe cele mai dragi, pe cele care aveau pentru mine o semnificaţie deosebită. Le-am mai mutat de câteva ori pe diferite rafturi ale bibliotecilor din casă… Nu mai ştiam pe unde sunt, dar eram convinsă că măcar un exemplar al cărţii este în raftul care adăpostea colecţia Biblioteca pentru toţi.
            Datorită Facebook-ului, amintirile din anii de liceu au revenit. Am căutat cartea. Am găsit-o şi am aşezat-o lângă laptop, cu intenţia de a o reciti.
N-am avut timp în acea seară. Am deschis a doua zi cartea şi am avut o mare surpriză: în interior, pe post de semn de carte, am găsit o scrisoare pe care mi-o trimisese mama în anul 1984. M-am bucurat foarte mult. Pe foaia îngălbenită de vreme am revăzut scrisul caligrafic, rotunjit, al mamei mele şi parcă o vedeam cât de atentă era cu toate detaliile. O rugasem să-mi dea două reţete. Mă interesa cum se face zacusca de fasole şi cum se face dulceaţa de smochine. Pentru că bunica, mama mamei, era la Vişeu, am primit de la sursa cea mai autorizată reţeta de dulceaţă, cu toate secretele necesare.
Am recitit scrisoarea. Am simţit parfumul acelor ani în care încercam să fiu o gospodină bună, chiar dacă eram mereu pe fugă. Am aflat şi ce fac pensionarii familiei, ce fac rudele din zona Vişeu şi cei din Dobrogea.  
Ştiam de scrisoare, folosisem reţetele, îmi reuşiseră preparatele, dar nu găsisem scrisoarea. Am mai făcut de câteva ori dulceaţă de smochine, dar mă bazasem pe memorie şi pe experienţa pe care o dobândisem între timp, făcând alte dulceţuri. Acum, scrisoarea a apărut  în exemplarul primit chiar de la doamna dirigintă, singurul pe care l-am păstrat din cele trei. Filele ei îngălbenite sunt prea mare provocare pentru ochii mei. Totuşi, o voi citi într-o zi cu soare.
În urmă cu o săptămână, am vorbit la telefon cu doamna dirigintă, fosta mea profesoară de matematică din liceu, Laurenţia Boldor, şi i-am povestit peripeţiile legate de carte şi scrisoare. Ne-am amintit de cunoştinţele comune, am vorbit despre şcoală, elevii de ieri şi de azi… Ne-am promis că vom ţine legătura.

miercuri, 27 iulie 2016

Ploaia de azi (preluare de pe Facebook)

A plouat şi azi la Cugir. Am vrut să plec după pâine şi o o vecină m-a întrebat ceva. În timp ce îi răspundeam, a început să picure. Am renunţat la pâine. Mai aveam câteva haine pe sârmă. Am alergat să le adun. 

Din casa am urmărit cum plouă. Era 4 şi un sfert. Am făcut câteva fotografii, dar nu au reuşit.

După ce s-a domolit ploaia, am mers după pâine. Am făcut fotografii şi pe stradă. Apa care a venit de pe deal spalat pietrişul adus duminica şi împraştiat să niveleze strada. E limpede ca apa a trecut şi peste gratarul din mijlocul străzii şi ceea ce n-a ajuns în râu s-a oprit în partea cea mai joasă a străzii. Pe acolo se poate trece doar desculţ.

Veneam cu pâinea şi îmi vedeam vecinii care ieşiseră cu sape sau cu lopeţi să netezească puţin strada.

Voi reveni şi voi scrie câte o explicaţie la unele dintre fotografiile de mai jos.




N-am vrut să îl las pe Fluturaş în casă şi el şi-a croit drum printre bălţile din grădină.
 


A plouat o jumătate de oră. Aşa a rămas strada, după ce o parte din pietrişul împrăştiat duminică a fost spalat de apa care a trecut peste grătar.
 


De pe stradă încă se scurge apa, chiar dacă ploaia s-a oprit.
 


 Şanţul prin care apa se scurge la râu.





Din şanţ, apa vine cu viteză mare.
 


Partea de sus a străzii.
 
Era atât de frumos netezit drumul când am trecut, luni, pe acolo! Acum...



Pe strada Ştrandului a trecut apa venită de pe deal.