Vasile Preda

sâmbătă, 3 noiembrie 2007

Un scriitor, un om

Când zilele sunt tot mai scurte, când nopţile sunt din ce în ce mai reci, când cade prima zăpadă, lângă aparatul de radio, ne amintim de cei care ne-au încântat cu ani în urmă...


În urmă cu 17 ani, am găsit numarul pe octombrie al revistei VIATA ARMATEI. Mi-a atras atenţia poza de pe copertă: un soldat şi un cal beau apa dintr-un pârâu. Am cumpărat revista şi am citit-o cu mare emoţie. Prin ochii mei se derulau fapte de vitejie ale soldaţilor români, cele povestite de tatăl meu se amestecau cu cele pe care le aflam din revistă. Am reţinut că de acel număr răspundea Vasile Preda.


După un timp, aveam să-l văd într-o ediţie a emisiunii PRO PATRIA şi să-l aud în emisiunea ORA ARMATEI. Aveam deja o imagine a scriitorului.





Din toamna anului 1991, a intrat în Radio, în Redacţia militară. Emisiunile pe care le realiza mă ţineau lângă aparatul de radio. Am citit aproape toate cărţile pe care le-a scris. L-am apreciat şi le spuneam prietenilor că seamană cu profesorul meu de limba română din ultimul meu an de liceu. Avea ceva din blândeţea omului de la ţară şi tactul omului de la catedră. Cele mai frumoase ediţii de care îmi amintesc sunt cele pe care Vasile Preda le-a realizat cu elevii de liceu.



Biografie



Vasile Preda s-a născut la 24 noiembrie 1951, în Lunguleţu, judeţul Dâmboviţa.
A absolvit Academia Tehnică Militară, iar din 1980 a lucrat în presa militară, ca redactor la Viaţa armatei şi Ora armatei. În 1996 a devenit redactor-şef al Redacţiei Militare de Radio.
Era membru al Societăţii Ziariştilor din România din 1990, iar în anul 2002, împreună cu un grup de scriitori şi jurnalişti, înfiinţează Societatea Scriitorilor Militari.

A debutat în anul 1974 cu versuri în revista Luceafărul. A publicat în Tribuna, Contemporanul, România literară ş.a.
În 1978, la Editura Militară îi apare volumul de poezii intitulat Paznic de vise.
În 1982, la Editura Dacia din Cluj-Napoca îi apare volumul de versuri Baladele locotenentului Sancho Panza.
A scris romanele:
Constelaţia de dincolo de ape, la Editura Militară, în 1980,
Gloria fără întoarcere, la Editura Militară, în 1985,
Acest trecut a fost cândva viitor, la Editura Militară, în 1988,
Mai jos de cerul albastru, la Editura Ion Creangă, în 1989,
Privind spre steaua iubirii, la Editura Albatros, în1989.

În 1995, la Editura Militară, apare volumul colectiv de versuri 101 poeme de dragoste (împreună cu Nicolae Boghian, George Florin Cozma, Eugen Pelin şi Valeriu Pricină).
În anul 2003, Editura Societatea Scriitorilor Militari editează volumul de sonete, cu CD, scrise (şi rostite) de Vasile Preda, intitulat Ultimele sonete închipuite ale lui Vasile Voiculescu.
În 31 mai 2003, s-a stins în urma unui atac de cord.


Din volumul 101 POEZII DE DRAGOSTE am ales:

CAZONĂ

Prin visul meu – atâta doar – mai vii,
O umbră nezărită de plantoane,
Cu zâmbetul furat din vechi icoane
Şi ochii din luceferii târzii.

Poate mi-ai dus la târg copilăria,
Cu treizeci de arginţi eşti mai bogată
Şi-ţi bat cu sârg în porţile de fată
Străini ce ispitesc cu veşnicia;

Poate nici gândul meu nu l-ai păstrat,
Poate nici raza ce ţi-am rupt din soare
Şi nici nu vei afla ce-adâncă mare,

Cu pisc de munte-n aştri ridicat
Şi ce câmpie pururi în floare
E o iubire tristă de soldat…

AUTMNALĂ

Ce foc pe dealuri, arde şi privirea,
Prin curţi muntence vedre de jar strâng,
Livezile cu mere grele plâng,
Călugări fug în munţi cu mănăstirea.

Ce foc pe dealuri, ce dogoare vie,
Cu glonţ de aur frunze împuşcate,
Şi umblă soarele rănit prin sate,
La strungă lupii luna o sfâşie.

Ce foc pe dealuri şi câtă tristeţe,
Ce toamnă-n flăcări, de sfârşit de lume,
Nimic în mine nu mai are nume,

Mi-e sufletul pribeag prin tinereţe,
Spre primăvara neştiutei mume,
În aşteptarea altei dimineţe.


Din volumul Ultimele sonete închipuite ale lui Vasile Voiculescu:


CCXLVI (246)

Mă iartă, dar, că-ţi adumbresc lumina
Cu pana mea surpată de nesomn,
Pe jilţul tău de preot şi de domn
Mă iartă că mi-am pus o clipă tina.

Dar poate vântul m-a adus prin zări,
Grăunte de nisip fără vedere,
Închis în scoica plină de mistere,
Sihastrul mănăstirii de sub mări.

Las toamnei ăsteia sufletul sub ploi
Să-l calce frunzele cu paşi de-aramă,
Sub pârjolirea brumei să dea seamă

Şi orb să-l ducă mamei înapoi;
Prin labirintul negru al Fiinţei
Să pipăi cu toiagul umilinţei.

Joi, 18 septembrie 1997

CCXLVII (247)
Te-am căutat şi nu erai acasă,
Erau doar nuci în nuci şi ciori pe cer,
Era doar un septembrie sever
Care-mi plângea cu vinul nou pe masă.

Mai stai, mi-a spus un înger, o să vină,
Şi-a risipit sub turlă calendare,
Sub uriaşa sala de-aşteptare
În care e doar sete de lumină.

Te-am căutat atunci pe sub cuvinte
Cu sângele curgându-mi către unghii,
Mi-am cercetat in graba şi rărunchii
Dar îngerul mai înainte minte
Cu vocea sa subţire şi frumoasă;
Te-am căutat şi nu erai acasă.

Luni, 22 septembrie 1997

CCXLVIII (248)

Mi-e frig şi mi-e-ntuneric şi mi-e vânt,
Prin tâmpla sură-şi vâră iarna lama,
Copilăria mea solară azi dă seama
Şi fuge-nfricoşată-n zăcământ.

Doar pietrele mai dau cumva scânteie
Când se mai răsucesc sub perna tare,
Sămânţa azvârlită pe altare,
Că poate zămisleşte vreo femeie.

Enorm în spate, nesfârşit în faţă,
Strivit adânc în clipa asta rece,
Doar gândul către Tine mă petrece

Şi orb, şi surd, îngiulgiat în ceaţă.
Mă scurg în disperare pic cu pic;
Mi-e frig şi mi-e-ntuneric şi nimic.

Miercuri, 10 decembrie 1997

CCXLIX (249)

De ce mă laşi sa scriu şi să greşesc,
Sub punctul meu să mai strivesc o rază,
Cu pana mea din plastic de vitează
Pe coala Facerii să mâzgălesc?

Loveşte-mă cu trăsnet ăi dambla,
Întoarce-mă între grăunţii humii
Şi mai arată înc-o dată lumii
Că nimenea nu este altceva.

Cu grase vorbe stau şi mă îmbuib,
Un monstru sunt la masa clipei fade
Şi iarna peste degete îmi cade

Când vreau să fur cuvintele din cuib.
De ce mă laşi să scriu şi să greşesc?
Mai bine şi-n silabe să postesc!

Miercuri, 14 ianuarie 1998

Niciun comentariu: