luni, 29 decembrie 2008
Sărbători de iarnă
În acest an, de sărbători, Cristina ne-a invitat la munte, la Măguri Răcătău.
De la Cluj, ne-am îndreptat spre Gilău, dar imediat am văzut indicatorul spre Someşul Rece. De acolo, spre Măguri Răcătău...
Drumul a fost interesant. Nu cunoşteam locurile, zăpada care se depusese nu ne lăsa să mergem cu mai mult de 30 de km / oră.

Nu m-am putut abţine şi am făcut câteva poze înainte de a intra în curte. Zăpada care se aşternuse cu generozitate cu o seară înainte mă îmbia să o imortalizez. Am găsit o floricică în spatele cabanei, o ultimă floare de trei fraţi pătaţi. Şi am pozat-o.
Voi posta câteva poze (cu cabana şi din interior). Cele mai multe poze făcute în Măguri Răcătău sunt într-un album pe care îl voi posta separat.



După trei nopţi, am plecat acasă, cu sute de poze şi amintiri frumoase.miercuri, 3 decembrie 2008
luni, 1 decembrie 2008
1 Decembrie, Ziua tuturor românilor
O zi frumoasă, caldă, senină...
Nu am mers la Alba Iulia. Ştiam care e programul şi am hotarât să vedem parada militară la televizor. Ştiam din experienţă cum e la Alba Iulia, ştiam că nu se pot programa la aceeaşi oră cele două defilări. Dar, am preferat să rămânem acasă.
Aveam pregătit aparatul de radio cu baterii. L-am şi folosit. În timpul transmisiei de la Arcul de Triumf.
Nu am mers la Alba Iulia. Ştiam care e programul şi am hotarât să vedem parada militară la televizor. Ştiam din experienţă cum e la Alba Iulia, ştiam că nu se pot programa la aceeaşi oră cele două defilări. Dar, am preferat să rămânem acasă.
Aveam pregătit aparatul de radio cu baterii. L-am şi folosit. În timpul transmisiei de la Arcul de Triumf.
Am trecut de la un post de tv la altul. Cea mai bună imagine şi cel mai bun comentariu era la TVR1. Reporterul, deţinătorul unei voci calde, vorbea cu siguranţa unui ziarist cu experienţă. Nu cumva era chiar redactorul-şef al fostei Pro Patria?
În cască, România Actualităţi, cu trimişii Alexandru Ioan şi Bogdan Silviu Răducan. Explicaţiile lor erau mai mult decât suficiente.
Mai târziu, în Radiojurnalul de la ora 13, l-am auzit pe Alexandru Ioan, care a dat detalii referitoare la amplasarea microfoanelor pentru a capta cele mai bune sunete. Apoi, Cristian Dumitraşcu a vorbit despre ceea ce se întâmpla la Alba Iulia.
Mai târziu, în Radiojurnalul de la ora 13, l-am auzit pe Alexandru Ioan, care a dat detalii referitoare la amplasarea microfoanelor pentru a capta cele mai bune sunete. Apoi, Cristian Dumitraşcu a vorbit despre ceea ce se întâmpla la Alba Iulia.
joi, 20 noiembrie 2008
Vizită la Sebeş
În 19 noiembrie, cercul pedagogic al profesoriulor de matematică din zona Cugir-Sebeş s-a desfăşurat la Colegiul Lucian Blaga din Sebeş. Cum mi-era dor să văd elevi de şcoală generală, am asistat la lecţia deschisă care a avut loc cu acest prilej. N-am mai avut elevi de această vârstă în ultimii ani de activitate. Mi-au plăcut foarte mult. Spre deosebire de cei de liceu, aceştia erau activi, ridicau mâna, se anunţau la răspuns... Aveau emoţii, cum e firesc. În sală se aflau mai mulţi profesori decât elevi. Dar lecţia a fost frumoasă.
După lecţie, am plecat să vizitez oraşul. Am făcut câteva poze. Elevii m-au zărit şi s-au apropiat. Am vorbit cu ei şi, le-am făcut o poză. Le-am dat adresa blogului, pentru a vedea poza şi ceea ce mi-a plăcut în oraşul lor.
Îi invit pe cei care vor avea curiozitatea să citească aici, să lase comentarii, eventuale adrese de e-mail. Promit să le răspund şi să completez, cu ajutorul lor, informaţiile.
Precizări:
- blogul nu permite comentarii anonime. De aceea, trebuie să vă faceţi un cont google. Scrieţi adresa www.blogger.com/start şi completaţi-vă adresa de e-mail şi o parolă pe care să o ţineţi minte uşor. Apoi, daţi click pe cuvântul comentarii şi completaţi dreptunghiul din dreapta şi datele care vi se cer. Apoi, verificaţi şi trimiteţi.
- dacă nu reuşiţi să vă faceţi cont, dar vreţi să intraţi în legătură cu mine, îmi puteţi scrie la adresa: mtirenescu@yahoo.com.
duminică, 9 noiembrie 2008
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
