Pentru cei ce mă vor întreba de ce am ieşit pe stradă şi am făcut aceste poze, le voi răspunde în câteva fraze. Se pare că asistăm la o erodare fără precedent a democraţiei în întreaga lume şi la o manipulare a opiniei publice cum nu s-a mai întâmplat. Se urlă despre aşa-zisul terorism islamic şi de importanţa războiului împotriva acestei "ameninţări", dar nu se suflă un cuvânt despre terorismul economic al corporaţiilor multinaţionale, dirijat şi acceptat de marile "democraţii" care încearcă să şteargă de pe faţa pământului ţări întregi, să le distrugă şi să le transforme în sclavi. Exemplul Greciei e doar primul dintr-o lungă serie care mă tem că va urma. Thailanda era o ţară relativ stabilă politic în ultimii ani, în ciuda lovirurii de stat din 2006 şi a câtorva serii de proteste care au dus la schimbarea guvernului în 2008. În 2010, în martie, înainte de a începe aceste proteste, Thailanda avea o creştere economică preconizată de 6.2%. Nu va mai fi nici 2% după aceste evenimente.
Conflictul politic dintre fostul prim-ministru, Thaksin Shinawat, dat jos de la putere (cu acordul regelui) în 2006, fugit din ţară (fiind condamnat la 2 ani de închisoare pentru corupţie) a luat o nouă întorsătură în martie, când curtea supremă de justiţie a decis confiscarea a circa 1 miliard de dolari din averea lui personală, bani îngheţaţi încă din 2006. După o săptămână, au venit câteva zeci de mii de "cămăşi roşii" (cu ideologie cvasi-comunistă, sustinuţi financiar de Thaksin şi de alţii) care au cerut nici mai mult nici mai puţin decât demisia guvernului. Nu revendicări pentru o viaţă mai bună. Nu, doar demisia. După ce primul ministru (Abhisit Vijajeva) a acceptat un dialog cu ei, după două zile s-au retras şi au refuzat orice negociere. S-au instalat în zona comercială a Bangkokului, şi-au construit baricade şi acolo au rămas, în ciuda faptului că trei sferturi din populaţia capitalei nu e de acord cu ei. A urmat prima încercare fermă de evacuare a lor pe 10 aprilie. În momentul în care soldaţii s-au apropiat de manifestanţi, au fost atacaţi cu cocktailuri Molotov şi asupra lor s-a tras cu gloanţe reale. Armata a ripostat în consecinţă, iar rezultatul final a fost de 25 de morţi - 19 protestatari, 5 soldaţi (toţi împuscaţi) şi un reporter japonez. Guvernul a renunţat să continue în aceeaşi notă şi i-a lăsat la locurile lor.
Mass-media internaţionale prezintă de multe ori distorsionat probleme, ca şi cum cămaşile roşii ar fi victimele guvernului. Asta a dus la teama armatei şi poliţiei să intervină cu fermitate (cum ar fi trebuit), pentru a nu-şi ridica populaţia în cap. Şi aşa s-a permanentizat o stare de tensiune (ajutată probabil de cei care vor destabilizarea Thailandei), cu grenade aruncate din când în când în mulţime pe stradă şi politişti împuşcaţi din maşini.
De joi violenţa a început din nou să se amplifice. Până acum, în confruntările din zona Rachadamri au murit 19 oameni şi au fost raniţi peste 165. Baricade şi reţele de sârmă ghimpată au început să apară şi relativ aproape de zona în care locuiesc. Ieri, la mine la universitate, în jurul orei 3, s-a dat un anunţ public în care studenţii erau sfatuiţi să plece acasă, deoarece campusul nu mai e sigur 100%. Iar azi la France 24 am auzit chiar păreri despre posibilitatea unui război civil (am dubii serioase că s-ar putea ajunge la aşa ceva, însă cu nebunia din toată lumea, nimic nu e exclus). Cine aruncă cu grenade, cine trage de pe clădiri? Sună cunoscut? Seamănă cu Bucureştiul din 1989 puţin? Cine trage sforile din umbră? Tare aş vrea să ştiu.
Suntem bombardaţi peste tot cu ştiri negative, ca să ne fie teamă, ca să nu putem trăi ca nişte oameni normali (inclusiv să ne amintim ce situaţie e în Romania, dar şi ce se întâmplă în SUA sau restul Europei). Peste tot apar "atacuri", "bombe", "prăbuşiri economice", "creşte somajul", "scad pensiile", etc. Încep să am sentimentul că există un plan mondial care vrea să ne transforme în nişte sclavi fricoşi. Iar eu nu am dorit decât să-mi cumpăr ieri o vioară de la un magazin de muzică. Însă era închis din cauza situaţiei din oraş. Am vrut să trec pe la magazinul de computere (cel mai mare din Thailanda). Era şi el închis. În Siam nu mai pot ajunge la libraria internaţională, pentru că e închisă de săptămâni de zile. Trenurile suspendate sau metroul circulă cand pot. Acum din nou nu mai circulă.
Azi am decis că refuz să mă mai las speriat sau intimidat de ce se întâmplă şi am hotărât să ies prin oras. M-am dus întâi spre magazinul de muzică, de-a lungul străzii Pettburi. Primele 7 fotografii din zona aceea sunt. Strada aproape pustie, cu poliţie şi armata aşezaţi din loc în loc. Apoi, am luat-o spre nord, spre Siam, una din zonele comerciale ale oraşului. Strada şi mai pustie.
Strada e blocată prntu maşini (poza 8),însă am văzut că politiştii erau înţelegători şi mai lăsau câte o maşină să treacă. Şi strada asta era aproape pustie.
Aproximativ la jumătatea străzii
am auzit la distanţă mare 5 împuşcături, apoi,
după circa 1 minut, una mai puternică. Am ajuns lângă baricada cămăşilor roşii (pozele 9 şi 10) şi am urcat pe pasarela de deasupra. Un grup de ziarişti se afla acolo, toţi thailandezi, ascunzându-se după coloanele de beton (unul mi-a spus că lucrează pentru BBC). Mi-au spus că e un lunetist care trage şi mi-au facut semn să mă ascund după balustrada (imaginile 11 şi 12),
probabil cele 5-6 focuri de arma pe care le auzisem înainte veniseră de la el. În spate, din zona cămăşilor roşii, cineva urla un discurs din care n-am reuşit să înteleg nimic, întâi fără staţie de amplificare, apoi au pornit şi difuzoarele. Se pare însă că nu mai tragea nimeni şi n-am găsit nici un motiv să mă ascund după balustradă.
Am privit spre zona unde ar fi trebuie să fie lunetistul, însă nu am observat nimic. După 5 minute am plecat, pe lângă Stadionul Naţional, spre Tesco/Lotus (magazinul de unde îmi mai iau mâncare, doar că de obicei merg prin altă parte). Am văzut în continuare baricade şi un vehicul blindat (pozele 13 si 14). Am mai intrat în vorbă cu un profesor local (care se pare că băuse puţin), am mai auzit o împuşcătură în spate (la mare distanţă) şi apoi am ajuns la magazin (unde am reuşit, în sfârşit, să-mi cumpăr o pereche de pantaloni). M-am întors spre casă pe drumul obişnuit, departe de zonele de conflict.
Ce ţin să subliniez - în zona prin care am trecut NU au fost (încă) confruntări violente şi nici victime, iar eu nici n-am încercat să ajung acolo. Nici un străin NU a murit până acum în confruntări (au fost câţiva răniţi când cineva a aruncat o grenada acum vreo 3 săptămâni), dar nici unul serios. Nu consider că am fost vreun moment în vreun pericol, pentru că m-am aflat tot timpul la peste 1 km distanţă de zona unde au fost violenţe. Iar lunetistul care o fi tras în mod sigur n-a avut intenţia să omoare pe cineva, pentru că erau câteva zeci de oameni expuşi şi n-am vazut ca nimeni să fi păţit ceva. Însă având în vedere evenimentele ce se desfăşoară în jur, am preferat să văd puţin şi cu ochii mei ce se întâmplă, pentru ca, în cazul în care (Doamne fereşte), lucrurile scapă de sub control, să ştiu la ce să mă aştept şi să pot lua măsurile optime pentru siguranţa mea şi a prietenilor mei. Curajul prostesc ar fi inutil, însă frica exagerată ar fi la fel de dăunătoare. Refuz să mă încadrez în stilul şi imaginile mass-media de pe tot globul şi să mă ascund sub pat de fiecare dată când se aude la mare distanţă un foc de armă sau o explozie. În final, suntem cu toţii în mâinile lui Dumnezeu, El hotărăşte cine când şi cum moare, şi dacă nu pot să îmi trăiesc viaţa cu demnitate, ca un om, şi trebuie să tremur ca un sclav sub bombadamentul mediatic al ştirilor negative, nu numai c-o să-mi pierd umanitatea, dar în final îmi voi pierde probabil şi viaţa. Frica e prima care omoară.Întâi frica, şi apoi curajul nesăbuit (care e la fel de periculos şi trebuie evitat în aceeaşi măsură). Plimbarea mea de azi a fost un test, să văd cum aş reacţiona în situaţii puţin mai tensionate, şi sunt bucuros că nu am fost cuprins nici de frică, nici de panică. După mica plimbare de azi ştiu că dacă lucrurile vor evolua în mai rău voi reuşi să mă descurc şi să mă protejez pe mine şi pe cei din jurul meu, luând decizii raţionale şi nu acţionâd împins de panică. Se pare că întreaga lume se pregăteşte de mai rău, şi, înainte ca lucrurile să meargă spre şi mai rău, poate e bine ca toţi să ne întrebăm ce vom face în situaţii limită. Să ne gândim câtă credinţă în Dumnezeu vom avea şi cât de umani vom putea rămane. Pentru că e posibil ca în viitorul nu prea îndepărtat să fim mult mai încercaţi, ca fiinţe umane, decât s-a întamplat până acum. Şi cel mai important lucru e sa ne învingem frica, pentru că ea e prima care ne ucide.
P.S.
Recapitulând în minte scena cu "lunetistul", am realizat că aşa-zişii reporteri erau de fapt cămăşi roşii care încercau să lanseze mici rachete artizanale spre poliţie şi armată. Ce păreau mici camere sau microfoane legate de tije erau de fapt rachete artizanale. Nu-i de mirare că fuseseră focuri de armă înainte, o fi ripostat careva la atacurile lor. Însă când m-au văzut pe mine le-a fost jenă să facă ceva şi de fapt au şi plecat curând. Încă o dată, se confirmă cine porneşte atacurile şi care e partea cea mai agresivă. Şi cu atât mai mult trebuie să remarc cât de distorsionat e prezentată problema la unele televiziuni occidentale. Asta înseamnă că, în realitate, n-am fost în niciun pericol atunci. Îmi cer scuze pentru naivitate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu