miercuri, 14 noiembrie 2007

Câteva poezii scrise de Doru Davidovici

FII ATENT...
Fii atent
Fii atent cum te dai,
Niciodată de tot.
Păstrează ceva, de o parte pus bine
Doar pentru tine.
O carte, un crez, un cuvânt
Ca un borcan cu dulceaţă, ascuns de bunica-n cămară.
Locul unde revii fără să doară
Numai al tău, tăinuit,
În care poţi dormi liniştit, cu tine împăcat
Somn adânc, legănat
Şi unde poţi fi pe rând sau deodată
Pirat
Aviator
Pompier
Şi axa de roată dinţată.

Fii atent cui te dai,
Deschide ochii larg, priveşte în jur
S-a cam perimat noţiunea de "pur"
În secolul nostru motorizat...
Suntem alţii
De noi înşine puţin depăşiţi,
De noi înşine puţin înspăimântaţi şi siliţi
Să facem totdeauna ce-am vrea.
Oamenii nu sunt teribili de buni, nu sunt nici răi,
Oamenii-s oameni
Crede doar în ochii deschişi mai larg ca ai tăi.
Oricum ar fi...
E păcat pentru noi
Să risipim
Orzul pe gâşte
Şi pâinea albă pe oi
(Ultima fărâmă, ştii bine
Niciodată n-o păstrezi pentru tine
Totdeauna e altul care are nevoie mai mare
Face parte din a fi tare).
Fii atent cum te dai, fii atent cui te dai
Oamenii nu-s buni, nu sunt nici răi,
Oamenii-s oameni
Crede doar în ochii mai larg deschişi ca ai tăi.

PENTRU PISICA

Plecarea în care rămâi, cea mai tristă plecare -
Nu ajungi nicăieri înainte şi privind înapoi
Plecând pe veci miercuri şi întorcându-te joi
Ca un vapor uitându-şi parâma legată la chei
Lucrurile sunt aşa cum sunt ele, nu cum vrei să le iei.
Învaţă când se trânteşte o uşă, chiar dacă-ţi pierzi mâna în ea.

E mult mai bine aşa
Decât o uşă întredeschisă, prin care trece un curent de aer subţire
Înroşindu-ţi nasul
Lăcrimându-ţi ochii
Şi schimbând întreaga ta fire
(Neîmblânzită).
Răsuceşte-te brusc şi du-te călcând apăsat cu un zâmbet pe fată,
Chiar dacă fiece pas te costă un an ori doi ani de viaţă,
Învaţă să fii faţă de tine însuţi cinstit
Face parte din lucrurile de neclintit,
Chiar între munţii care se bat cap în cap.
Mâna întinsă nu se refuză, ştii bine,
Dar, înainte de a strânge o mână întinsă, întoarce-te-n tine,
Priveşte
Cântăreşte
Gândeşte
O legătură nicicând începută mai uşor se sfârşeşte,
Chiar dacă doare.
Orice mână întinsă şi strânsă e un pact încheiat.
Pentru mult timp.
(Uneori, pentru personala vecie.)
Totdeauna se ştie
Cum începe dragostea sau o prietenie,
Cum se termină - e mai greu de aflat.
Un lucru e sigur: să pleci atunci când e de plecat,
Fără să priveşti înapoi,
Din nou singur cu tine.

… Aţi fost doi.

PLECAREA BAIATULUI

Pe urmă, să ştii,
Nu toate lucrurile sunt ceea ce par ele a fi.
Nu tot ceea ce zboară e bun de gătit
Nici soarele în jurul pământului nu-i învârtit
Deşi aşa s-ar părea...
Ramele sunt doar o parte din ce vezi umblând în noroi,
Exista animale care veghează pe-un morman de gunoi
Ca pe un soclu firesc
De exemplu: falnicul vultur regesc.
Leul înghite cadavre, iar tigrul, pe-nnoptate,
Se ocupa de afaceri vărgate, nu tocmai curate.
Huiduită e hiena: că-i urâtă şi tristă
Că-i lăcrimează ochii;
Îşi şterge nasul fără batistă
Şi priveşte furiş.
Asta se potriveşte şi pentru mormanul de solzi din păpuriş
Vestitul Ale-Croco, din cântecul cu Drili.
Dar, să lăsăm hienele şi crocodilii
- Oficialii proscrişi -
Şi să venim mai aproape de noi:
După ce vei pricepe
Că lupul e bun pentru ai lui şi rău pentru oi,
După ce o să-ţi dai seama că sunt lucruri care se fac doar în doi
Pentru că - simplu - aşa suntem construiţi
Ori, dimpotrivă,
După ce o să ştii
Cât, unde şi când singur să fii
Uneori, doar singur răzbeşti sau te răzbeşti,
Doar singur afli
În ce să crezi, de ce să te-ndoieşti...
Şi încă
După ce o să vezi marea din tine cât e de adâncă
Muntele mândru cât e din lut şi cat e din stâncă,
După ce o să afli - poate plângând
(Sunt lucruri pe care le înveţi doar peste tine trecând) -
Ce medicament bun e strânsul din dinţi,
Datul capului de pereţi
Şi datul vinei pe părinţi,
După ce o să ştii cum se strâng pumnii în buzunare,
Doar atunci să te gândeşti la plecare.

PRÃBUSIREA LUI ICAR (Breugel, III)


Întâi, nimeni n-a observat nimic...
Plugarul întorcea brazdele gândind la pâinea cea de toate zilele,
Micul cioban privea atent la cer, încercând să vadă stelele,
Bătrânul câine dormita; îl adormise pacea zilei, fireşte,
Iar pescarul aştepta cu undiţa-n apă;
Pescarul dorea numai peşte.
Şi doar marinarii de pe corabia care trecea prin strâmtoare,
Întorcându-se dintr-o lungă călătorie pe mare,
Doar ei, obişnuiţi cu şoaptele undelor, numai lor
parcă...
li s-a părut...
câteva pene învârtejite
Câteva cercuri pe faţa apei, iute de valuri strivite,
Parcă cineva a strigat, parcă cerul sau marea
Şi ziua... cum i s-a întunecat lumina plină, strălucitoare
Aici, în tabloul ăsta liniştit şi curat e cineva care moare?
Nu se vorbeşte de moarte în culorile limpezi ce Bruegel pe pânza le-a-ntins.
......................................................
A fulgerat însă zarea, a clipit şi s-a stins.


CAII...


Când poţi să tai văzduhul în felii,
Cu trupul greu, chinuit de G-uri,
Când sufocat respiri din butelii
Un oxigen ce-ţi vine cu rateuri,
Cum poţi privi din vârful atmosferei,
Pământul drag pe care sunt cei dragi?
Iar când virajul pune punct vederii,
De manşă cum ştii cât mai poţi să tragi?
Când îţi alegi colegii dintre fiare,
Strângând din dinţi, cu dinţii clănţănind,
Când MORI CÂTE PUŢIN CU FIECARE,
Ca să învii din nou, din nou zburând,
Cum poţi rămâne singur în aprige vâltori,
Şi să te îmbeţi de spaţiu sorbind pe săturate,
Cum nu visezi aiurea să-ţi cumperi uneori
Papuci şi fes albastru cu ciucure pe spate?
Când cei care rămân sunt mai puternici,
Din moartea unui frate mai învăţând ceva,
Când încă pe Pământ mai sunt nemernici,
Şi diletanţii, veşnic, se bagă-n treaba ta,
Cum poţi să dai uitării jignirile aduse
Şi să te-arunci în focul răspunderii reale,
Iar când păşeşti cu stângul, pe căile apuse
Cum poţi, să nu schimbi totuşi, cadenţa vieţii tale?
Când alţii dorm acasă, alături de neveste,
Iar tu-ntr-o cămăruţă cu cei din echipaj,
Când sunetul sirenei te scoală fără veste
Şi te aruncă-n noapte cu sunet de forţaj,
Cum poţi să nu te-nfurii şi totuşi să-nţelegi
Pe cel ce nu-nţelege ESENŢA vieţii tale?
Când – ironia soartei – el, apărat de legi,
Cum ar putea-nţelege înfrângerile tale?
Înfrângeri? Da, înfrângeri... izbânzi neacordate
Pe care ţie însuţi furându-le, le dai...
Decât să arzi cometa în nopţi întunecate,
MAI BINE, FRATE DRAGĂ, DU-TE ŞI CREŞTE CAI!


Din volumul DEZMINŢIRE LA MIT

4 comentarii:

Dumitru Berbunschi spunea...

Daca timpul va lasa... Vedeti un Film adunat din crampeie de minte, inima, carte si zbor, ridicat in ochii lumii sub semn de calda amintire si camaradereasca neuitare.
http://www.pilotmig.com/?func=video&video=7&titlu=Doru-Davidovici,-in-memoriam.
http://www.pilotmig.com/?func=news&art=3&titlu=Monstri-sacri.

Luminita spunea...

Dezmintire la mit

http://dl.transfer.ro/DD-transfer_ro-24aug-0495cc.rar

Bogdan Sendroiu spunea...

Buna Maria
am avut odata o carte de poezii a lui Doru Davidovici, pe care nu o mai am. Cautam pe net o poezie de-a lui... Asa am ajuns la blogul tau...
Poate ma poti ajuta!! Nu mai stiu cum se numea poezia (credeam ca "Plecarea baiatului", dar nu e ea), totusi ideea era urmatoarea: Un baiat pleaca intr-o padure alaturi de un caine. "Ce cauta baiatul acela in padure" - parca era un vers; se vorbea de comori ascunse peste care danseaza flacari, se vorbea despre lnaci si zale murdare de sangele scurs... Dar, la un moment dat, " am vazut o fata subtire" ce urca dealul si intra in padure... Daca cumva ai cartea lui de poezii si gasesti poezia asta, te rog, cumva, copiaz-o si posteaza-o si pe asta. E foarte frumoasa! Sau trimite-mi-o cumva!! adresa mea de fb: http://www.facebook.com/bogdan.sendroiu

Bogdan Sendroiu spunea...

Am uitat sa iti spun "Multumesc"!! Si "La multi ani!"