miercuri, 8 august 2007

Risipă de parfum

În zorii zilei,
un boboc de trandafir
se scaldă-n rouă.

Primăvară.
În joacă, două vrăbii
scutură flori de măr.

Linişte deplină.
Aud cum creşte frunza
plăpândului prun.

Margine de sat.
Plopii singuratici dorm.
Melancolie.

Lângă izvor.
Toate florile ascultă
susurul apei.

Sfioasă,
la marginea frunzei,
picătura de rouă.

Încărcat de flori,
măceşul de lângă râu…
stingheră, luna.

De dimineaţă,
risipindu-şi parfumul,
magnolia.

Cireş sălbatic
lângă o prăpastie -
albe petale.

O adiere…
şi albina a zburat
pe altă floare.

A nins…
sau e un cireş înflorit
în lumina lunii ?

Prieten fidel
ce mă-nsoţeşte mereu:
propria-mi umbră.

Noapte senină.
Calea Lactee
călăuzindu-mi drumul.

Caldă aversă.
De-a valma,din jgheaburi sar
sâmburi de cireş.

În liniştea verii,
norul alb a înghiţit
rândunica.

Nesfârşită zi.
Ochii mei au obosit
privind cerul.

Vară secetoasă.
Printre stânci golaşe,
o floare de colţ.

Unduind
apa liniştită a bălţii,
o libelulă.

Floarea soarelui
păzind lanul de porumb:
fidelitate.

Boabe de rouă
înşirate pe plasa
unui păianjen.

Noapte de vară.
Pe obrazul lacului
tremură luna.

Furtună pe mare.
Marinari şi pescăruşi,
pe faleză.

Vara, după ploaie.
Între două dealuri,
un curcubeu.

Efortul scoicii
nu e zadarnic:
a mai făcut o perlă.

Strecurându-se printre nori,
o rază de lună
mângâie marea.

În apa limpede,
spălându-şi verzile plete,
salcia.

O lumânare
proiectată pe lună.
Nu-i decât un plop!

Zi de vară.
De gard se caţără
rochiţa rândunicii.

Razele lunii
proiectându-mi pe creştet
vârful unui brad.

De dimineaţă
tălpile cosaşilor
mângâie roua.

Vântul lipeşte
miniafişe pe geamuri:
petale de prun.

Purtată de vânt,
o frunză-ngălbenită:
filă de jurnal.

O siluetă
pe stradă. Numai una.
Pustie seară.

Vântul şterge
lacrimile norilor.
Seară de toamnă.

De dimineaţă,
îndreptându-se spre sud
şiruri de cocori.

În castelul
amintirilor mele,
pânze de păianjen.

Doar o adiere…
şi câte frunze au căzut
din cireş!

Vântul a adus
o frunză palidă:
primul semn de la tine.

Ploaia de toamnă
spălând cu insistenţă
pietre funerare.

De ploaia toamnei,
greierele se ascunde
sub prima frunză.

Deschisă de vânt,
fereastra odăii.
Pe pervaz, o frunză.

Se înserează.
La marginea drumului,
o crizantemă.

Pe-acoperişul casei
se aud din nou
şoaptele ploii.

Împreună cad,
din aceeaşi floare de prun,
două petale.

Când le mângâie vântul,
frunzele cântă.
Taci şi-ascultă-le!

O crizantemă
pe proaspătul mormânt –
primii fulgi de nea.

Trecând printre păpădii,
vântul deşiră
gheme de puf.

Un cocor zboară.
Domol, umbra lui
se târăşte pe pământ.

Zdrenţele zilei
târându-se după soare.
Seară de toamnă.

Toamna în vie.
Flăcările soarelui
strânse în ciorchini.

Într-un pom,
îşi drege glasul o cucuvea.
Noaptea, pe ploaie.

Cade o frunză…
Apoi, o lacrimă…
Singurătate.

În cădere,
o picătură de ploaie
scrie pe-o frunză.

Risipind parfum,
sub cerul plin de stele,
regina-nopţii.

Vârful bradului
ce se-nalţă spre apus
sprijină luna.

Prima brumă.
Florile caprifoiului
cer îndurare.

Spre seară îmi scriu,
pe o petală de mac,
amintirile.

Pâlpâie stelele
ca lumânările
la rugăciune.

Vuietul mării
închis în cochilia
unui ghioc.

Sobrietate:
gardul e împodobit
cu o volbură.

În plină toamnă,
un original concert:
şoaptele ploii.

Se stinge încet
puzderia de stele:
începe o nouă zi…

Lună plină.
În pragul bordeiului
ţârâit de greier.

Mâine va ninge.
Nu te grăbi să înfloreşti,
caisule!

Priviţi!
O ninsă ramură de brad
aşteaptă colindători.

Zi de iarnă.
Înfăşurată în ceaţă,
turla bisericii.

Seară cu omăt.
Pe stradă se zăreşte
o siluetă.

Conturul unui brad
schiţat pe zăpadă.
Autor - luna.

Seară de iarnă.
Înconjurat de corbi,
schitul din vale.

Focul s-a stins…
Molcom, zăpada cade
pe înserate.

Guler de nori
la gâtul înaltului munte -
eleganţă.

Anunţând iarna,
pe creanga desfrunzită
un mic piţigoi.

Ţurţuri la streşini
şi luna îngheţată:
noapte de iarnă.

Prima ninsoare.
Crizanteme albe
ascunse privirilor.

Uşa-i deschisă…
Zăpada viscolită
intră în casă.

Dimineaţă cu brumă.
Făcând reverenţe,
o crizantemă.

Îngheţate,
luna şi stelele.
Mistuit de flăcări, un ciot.

Primii fulgi de nea
înainte de Crăciun.
Răzleţe gânduri…

Seară de iarnă.
Ca un clopot de argint,
muntele din zare.

Lumina lunii.
Fulgi de zăpadă lucind.
Singurătate.

Placheta de debut, apărută în colecţia Orfeu, Editura Ambasador, Târgu-Mureş, 2005

3 comentarii:

Gebeleizis spunea...

Arată frumos. Felicitări pentru blog!

Marian

Maria Tirenescu spunea...

Mă gândesc să înscriu şi ceea ce au scris criticii sau presa despre această plachetă.

Maria Tirenescu spunea...

Din „Viaţa militară” nr. 2(4)- iunie 2005

Esenţe lirice. Intuind fineţea poeziei sale, mireasma ei proaspătă ca a unei plante ornamentale abia înflorite, Maria Tirenescu îşi intitulează prima sa carte „Risipă de parfum” (Editura Ambasador, Târgu-Mureş, 2005). De o risipă nu poate fi vorba, deoarece parfumul poemelor este dăruit, şi nu risipit, celor apropiaţi de acest gen de poezie de maximă concizie şi cu o mare încărcătură semantică, haiku-ul. Placheta în discuţie constituie debutul unui poet care stăpâneşte arta poetică şi, în acelaşi timp, este dăruit cu har de la natură. Pe lângă locurile comune, inerente la un ucenic aflat într-un proces perpetuu de învăţătură, poeta creează imagini de reală prospeţime. Singurătatea şi gingăşia, mai cu seamă, sunt sentimente bine surprinse în doar câteva cuvinte, dar în ce au ele mai esenţial sau mai profund: „Mâine, va ninge,/ Nu te grăbi să înfloreşti,/ caisule!” Iată şi o rugă de seară la care ia parte însuşi Universul: „Pâlpâie stelele/ ca lumânările/ la rugăciune”. În următorul poem, de mare delicateţe, bănuim autoportretul sui-generis al poetei Maria Tirenescu: „Sfioasă,/ la marginea frunzei,/ picătura de rouă”. Dacă ţinem seama de faptul că talentul autoarei a fost apreciat, cu ani în urmă, de regretatul nostru coleg, poetul George Florin Cozma, putem considera că delicata poetă Maria Tirenescu face parte din familia spirituală a „Vieţii militare”.

Colonel (r) Vasile Moldovan