marți, 26 august 2008

Păcăleală marţiană

Astăzi, am primit un mesaj. Eram anunţată că, în 27 august, planeta Marte se va vedea foarte bine, va fi la fel de mare ca luna.

Mi-am amintit că, în urmă cu aproximativ un an, am început să scriu acest blog cu o ştire analogă. I-am promis persoanei care mi-a trimis ştirea că mă voi interesa. Şi, la adresa:


http://www.astro-urseanu.ro/pacaleala_martiana.html

am citit:

"Păcăleală marţiană 2008

Umblă pe internet o ştire în care se spune că în data de 27 august planeta Marte se va vedea cel mai bine, va fi foarte apropiată de Pământ şi va semăna cu Luna.

Ştirea este o farsă, în care se folosesc date vechi de 5 ani de zile.

Opoziţia lui Marte, adică momentul când este vizibil toată noaptea, fiind în partea opusă Soarelui, văzut de pe Pământ, se produce odată la 2 ani şi 6 luni.

Ultima opoziţie a fost în seara de 24 decembrie 2007. Următoarea opoziţie va fi pe 29 ianuarie 2010.

În luna august planeta Marte se va vedea după apusul Soarelui. Va apune foarte repede, la ora 21. Strălucirea planetei va fi mică şi nu va putea fi deosebită de stele decât dacă i se cunoaşte poziţia. "

Pe site-ul Observatorului astronomic Amiral Vasile Urseanu, sunt prezente doua hărţi şi este analizată ştirea punct cu punct. Vă invit să citiţi.

luni, 25 august 2008

miercuri, 13 august 2008

Concursul literar "Visul"- ediţia a III-a

Pe site-ul http://visul.florema.ro/ este anunţat un nou concurs literar. El se va desfaşura în perioada 1-15 septembrie 2008.

Concursul literar naţional „VISUL” a ajuns la cea de-a III-a ediţie. În acest an, va avea următoarele secţiuni:
- POEZIE
- PROZĂ SCURTĂ

Textele pot fi trimise numai prin e-mail, la adresa :
concurs@florema.ro, în format .doc, ca attach
Subiect : concursul literar „VISUL”
Textele sosite după data limită nu vor participa la concurs.

Numărul maxim de texte admis este:
- poezie: 5
- proză scurtă 2 ( fiecare text să fie de maxim 2 pagini A4, scrise în Word, la un rând)

Concurenţii care vor trimite mai multe texte decât numărul maxim admis, vor fi descalificaţi.

Un concurent poate trimite texte pentru ambele secţiuni, dar prin e-mailuri separate. Nu există nici un fel de restricţii sau îngrădiri. Pot trimite texte persoane de orice vârstă, cu orice pregătire profesională, cu sau fără apariţii editoriale.

Paginile trimise pentru concurs NU VOR FI SEMNATE!
În locul semnăturii, concurentul va trece o parolă la alegere (un dicton, un vers, un cuvânt oarecare, un număr, etc). Aceeaşi parolă se va trece pe TOATE paginile.

Separat la e-mailul: office@florema.ro, se va trimite în attach o pagină care să conţină NUMAI PAROLA ALEASĂ şi pe care va menţiona: numele, prenumele, data naşterii, adresa de corespondenţă, numărul de telefon la care poate fi contactat, adresa de e-mail şi o scurtă autobiografie.

Orice întrebări legate de concurs pot fi trimise prin e-mail la adresa:
office@florema.ro

Câştigătorii vor fi anunţaţi în data de 27 septembrie 2008, după ora 19:00, prin intermediul siteul:
http://visul.florema.ro/;

Se vor acorda câte trei premii pentru fiecare secţiune (diplomă şi trofeu).
Persoanei care va întruni cel mai mare punctaj, indiferent de secţiunea la care a participat i se va acorda TROFEUL „VISUL 2008”.
Se vor mai acorda şi alte premii şi menţiuni, din partea Editurii Emma.
Succes tuturor!


Completez articolul cu rezultatele pe care le-am aflat azi, 28 septembrie.


Trofeul „VISUL” Livia Ciupav - Arad

Secţiunea „PROZĂ”

Premiul I

George L. Dumitru - Bucureşti

Premiul II

Dan-Viorel NOREA – Constanţa

Premiul III

Silvana-Giorgia Harasim - Timişoara

MenţiuneTincuţa Horonceanu-Bernevic - Bacău

Premiul Editurii “Emma” pentru proză

Florentina Loredana Dănilă - Slobozia

Secţiunea “POEZIE”

Premiul I

Emil Fanache – Constanţa

Premiul II

Andrei Trocea – Bucureşti

Premiul III

Caliopi-Carmen Dicu – Bucureşti

Menţiune

Daniela-Maria Varvara - Corbu, jud. Constanţa

Premiul Editurii “Emma” pentru poezie

Elena-Simona Popescu – Râmnicu Vâlcea

Premiile vor fi trimise prin colet poştal în cursul lunii octombrie 2008. Felicitări tuturor!

duminică, 10 august 2008

O încercare de album

Evenimente astronomice

În ziua de vineri, 1 august 2008, a avut loc o eclipsă totală de soare. La noi în ţară, ea s-a văzut ca eclipsă parţială. Având loc la amiază, ea a putut fi observată. Cine nu a avut ochelari speciali de protecţie, a putut să o vadă printr-un ciob de sticlă, afumat cu o lumânare.

(Aşa am făcut şi eu, amintindu-mi de eclipsa din 1961.

La îndemnul profesorilor, ne-am dus de acasă cioburi şi lumânări. Înainte de a începe eclipsa, am ieşit cu toţii în faţa şcolii şi un profesor de fizică ne-a explicat ce urma să vedem.

Când lumina devenise mai slabă, toate animalele din jurul şcolii au început sa se agite.)

Mai multe despre eclipse, puteţi citi la adresa: http://www.referatele.com/referate/astronomie/online1/Eclipsele-de-Soare-si-de-Luna-referatele-com.php

De acolo am extras:

"În ţara noastră ultima eclipsă totală de Soare a fost văzută la 15 februarie 1961, durata maximă a eclipsei fiind de 2 min. 30 s. şi traversând România la sud de Drobeta Turnu-Severin, Piteşti, Târgovişte, Ploieşti, Brăila, linia centrală situându-se tangentă la graniţa sudică a ţării. Următoarele eclipse totale de Soare vizibile în ţara noastră, vor avea loc la 11 august 1999 şi la 7 octombrie 2135. În data de 11 august 1999 vom vedea, cum în plina zi Soarele va fi acoperit încet de discul Lunii. Banda de totalitate va traversa ţara noastră, linia centrală trecând prin Vulcan, Piteşti, Bucureşti. Aradul se situează de această dată în banda de totalitate."

Despre modul în care au putut vedea eclipsa cei din Sighet, puteţi citi la adresa:

http://www.astroclubul.org/sorin/eclipse/SE2008Aug01Tafter.html

La aproximativ două săptămâni după eclipsa de soare, are loc, de regulă, o eclipsă de lună. În seara zilei de 16 august, va avea loc o eclipsă parţială. Ea va putea fi văzută din ţara noastră. Diametrul lunar va fi acoperit în proporţie de 80,76%, iar suprafaţa discului va fi acoperit în proporţie de 84,60%. Eclipsa va avea loc noi în jurul orei 22. Faza maximă se va vedea la ora 0 şi 10 minute, deci, în 17 august.