Culorile viselor

Aici era cartea într-un format care se citea cu Adobe Flash, dar calameo a schimbat programele vechi și acum nu se poate citi. Din acest motiv, dau link-ul spre calameo și puteți citi pe sait: 

https://en.calameo.com/read/000003524a72fb84c0c0b

Întâlnire neprotocolară

A venit şi sfârşitul anului şcolar 2007-2008. Şi ziua în care ne-am întâlnit cea mai mare parte a colegilor la un local, să schimbăm impresii despre şcoală şi viaţă, lângă un pahar de oarece...

Doamna directoare a venit cu un discurs deosebit de interesant şi emoţionant. Nu voi cita nimic din el, dar spun doar că am încercat cu toţii să medităm la cele auzite.

Câteva poze vor spune mai multe decât pot spune eu acum.

Colegii mi-ai făcut cadou o imprimantă cu scanner şi copiator. Ştiau ce gânduri am. Şi o diplomă.

A trebuit să citesc cu glas tare ceea ce scria. Cred că am avut unele ezitări, dar, comentariile pe care le-am făcut au ţinut loc de alt discurs. Aşa era. Sunt convinsă că am dat dovadă de rezistenţă şi optimism, cum scrie pe diplomă.

Şi, pentru că se fac şi cadouri glumeţe cu prilejul pensionării, colegii mi-au dat o socotitoare cu bile şi o cârja care se termina cu o roată. O jucărie muzicală, pentru că, atunci când roata se învârteşte, se aud sunete de clopoţei.

Au cântat apoi trediţionalul "La mulţi ani!". Şi ne-am aşezat la masă.

Ce a urmat? Veselie, schimb de replici, glume, dans, amintiri...

Colegii au făcut poze, au filmat, dar a trebuit să renunţ la unele poze nereuşite. Poate voi completa cu alte poze pe un alt post.

Colegele care s-au pensionat înaintea mea au venit cu poze de familie, au împărtăşit din experienţa de pensionar.

Pentru că tocmai terminasem o încercare de plachetă şi nişte pliante cu haiku-uri de primăvară, le-am împărţit colegilor. Şi le-am promis că voi continua cu celelalte anotimpuri.

Şi sindicatul îşi face planuri...

Ultimul cerc pedagogic...

A venit vremea să particip la ultima şedinţă de cerc pedagogic, cel din 22 aprilie 2008. Tema era legată de comunicare. Locul de desfăşurare: Şcoala "Iosif Pervain".

După ce s-a făcut prezenţa(ca de obicei, fiecare cadru didactic prezent a semnat în caietul de procese verbale), Sanda Mitea a propus o schimbare în ordinea de zi. O colegă se pensionează şi acest lucru este un eveniment căruia i se acordă atenţie.

Nu mă aşteptam să fiu în centrul atenţiei. Nu-mi mai amintesc tot ce am spus, dar ştiu că am comentat expresia "o viaţă la catedră". Am spus atunci că m-am născut în clădirea şcolii, dar încă mai am destule idei în legătură cu şcoala. Încă mai am planuri legate de şcoală.

După ce s-au terminat dezbaterile la tema anunţată, atmosfera s-a destins. Am putut să le spun colegilor care nu ştiau (oare câţi?) că am început să mă gândesc serios la activitatea cu care să înlocuiesc mersul zilnic la şcoală. Aveam la mine câteva pălachete, făcute aproape de mână. Am aranjat aşa cum m-am priceput, câteva haiku-uri de primăvară, le-am copiat şi le-am prins cu capsatorul, aşa, ca să semene cu o cărţulie.

Dezbaterea a avut loc în legătură cu haiku-ul şi cu modul de lucru in timpul meu liber. Colegilor care au dorit, le-am împărţit plachete, unele cu varianta româno-engleză, altora, şi cu varianta franceză. Într-un fel, erau autografe.


Janeta Crăciun a facut poze. Pe unele, le postez pentru că amintesc de surpriză.
































Mi-am depus dosarul de pensionare la 1 februarie, dar am lucrat până la sfârşitul anului şcolar.


Despre alte evenimente, mai încolo...

Despre cateva evenimente din noiembrie

În 14 noiembrie 2007, colegul nostru Ioan Găulea, a intrat vesel în cancelarie, ne-a salutat, a dat mâna cu toţi (eram toţi profesorii de matematică, discutasem despre cercul pedagogic din săptămâna care urma), ne-a întrebat unde e doamna directoare şi ce facem. Ne-am bucurat că ne-am văzut şi ne-am spus ce probleme de şcoală avem. El ne-a încurajat: "Le dăm noi de capăt la toate!".

Şi a ieşit zâmbind.

În 19 aveam şedinţa de cerc pedagogic în care trebuia să facem propuneri de descongestionarea materiei. Sanda Mitea ne-a anunţat că Găulea e la Timişoara la spital, că a avut un atac cerebral şi a fost operat.

Mai târziu, colega care preda şi la Cerul Băcăinţi, unde era director Găulea, ne-a povestit toate etapele suferinţei colegului nostru.

Într-o zi, după ce fusese la noi la şcoală, s-a plâns de durere de cap. A fost la spital la Orăştie, dar, după ce i s-au dat medicamente, l-au trimis acasă. Cum durerea de cap nu înceta, Găulea a cerut să meargă din nou la spital. Medicii de la Orăştie l-au trimis de urgenţă la Timişoara, unde a fost operat.

Au urmat zile de aşteptare. Când părea că răspunde la tratament, inima lui Ioan a încetat să bată.

Nu am fost la înmormântare, aveam de rezolvat ceva la Cluj, dar am discutat cu colegii. Cum se poate ca tocmai un om atât de optimist să se sfârşească atât de repede? Tocmai cel care, cu puţin timp în urmă, ne încuraja. Asta e soarta celor care se consumă, fără să se menajeze.

Ne-am amintit că în anul 1992, şedinţa cercului pedagogic s-a ţinut la Ceru-Băcăinţi. Am văzut atunci şcala, am discutat referatele susţinute de colegi şi, în coridorul şcolii, am participat la o masă festivă, la care au participat toate personalităţile comunei. Preotul a fost cel care a dat tonul la muzică. Am fost ospătaţi cu multe bunătăţi, dar de cea mai mare trecere s-a bucurat frişca. Am băut cafeaua cu frişcă, o colegă a mâncat gogoşi cu frişcă. A doua zi, fiecare se lăuda cât de tare şi-a deranjat stomacul.

Am mai fost la Ceru-Băcăinţi încă într-un an, cred că în 2005. La început de iunie. Era ziua de naştere a lui Ioan Găulea. Am făcut poze în faţa şcolii, am vizitat şcoala, ne-am informat şi ne-am relaxat. Eram într-un cadru pitoresc, în mijlocul naturii, am admirat florile de măceş şi socul care tocmai înflorea. Avem amintiri frumoase.