Miercuri, 6 februarie, am fost la Cluj-Napoca. Vărul meu, Ştefan Moţ, mi-a arătat o plachetă realizată, cu mijloace financiare modeste. Apariţia plachetei este rodul efortului domnului Profesor Universitar Doctor George Petrescu, cetăţean de onoare a comunei noastre natale, Săcel. Pentru că am o datorie de suflet faţă de Maramureş şi oamenii lui, dar şi pentru că surpriza pe care am avut-o merită să fie împărtăşită prietenilor din lumea virtuală, consider că aici e locul în care trebuie să fie semnalată iniţiativa.
Menţionând că ilustraţiile îi aparţin domnului doctor. Le voi înscrie, după ce le voi scana.
Titlul plachetei este POEZII, a fost editatã cu sprijinul ASOCIAŢIEI MARAMUREŞENILOR DIN CLUJ-NAPOCA şi conţine poeziile scrise de Ştefan Grad - Toderaş.
Menţionând că ilustraţiile îi aparţin domnului doctor. Le voi înscrie, după ce le voi scana.
Titlul plachetei este POEZII, a fost editatã cu sprijinul ASOCIAŢIEI MARAMUREŞENILOR DIN CLUJ-NAPOCA şi conţine poeziile scrise de Ştefan Grad - Toderaş.
Evocare
Mi-a fost coleg de şcoală şi prieten din copilărie. Între noi, când apărea, sprijinindu-se în bastonaş, săream să-l ajutăm să urce treptele spre clasă. Dar niciodată nu ne-a permis să-l sprijinim, urca, mai încetişor, şi singur, - victimă a unei poliomelite contactată la 4 ani. La fiecare serbare şcolară era laureatul unei coroniţe, premiul I, acordat constant.
Părinţii, ţărani modeşti din Săcel – Maramureş, l-au înscris la liceul „Dragoş Vodă” din Sighet, unde, câştigându-şi o bursă, i-a scutit de alte sacrificii. Refugiul i-a ocazionat o intempestivă cunoaştere a vieţii şi a bibliotecilor din Deva şi alte localităţi, apărând între primii pe lista bacalaureaţilor.
Eforturile legate de studii superioare nu le-a putut face, pe vremea aceea nepracticându-se învăţământul la distanţă. A îmbrăţişat cariera de bugetar în administraţia comunei sale natale, căreia i-a fost fidel întreaga viaţă.
Dar, din păcate, după pubertate, cuprins de grijile obligaţiilor profesionale, muza sa atât de prolifică, nu a mai invocat-o, creaţia poetică anterioară rămânându-i cea mai frumoasă amintire:
„Un vis cu liliac în floare
Crescut pe alb de căpătâi…”
Adolescentul, dispărut octogenar, ar tresări în mormânt, dacă semenii posterităţii i-ar atinge paginile pline de o fantastică creaţie.
Al său prieten, Prof. Dr. George Petrescu
Cluj-Napoca, 20 VII 2007
1.Maramureş
Maramureşule drag
Te duci tot înapoi cu anii
La Sighet înfloresc castanii
Iar eu te voi dori pribeag
Când rândunelele îţi vor daZglobii concerte pe răcoare
Tu-i tremura cu jalea ta,
În ochi lumina-ţi va înnopta
Şi-i plânge singur în pridvoare.
Când frunze galbene or pleca
Tu-i tremura cu ele-n valuri
Cercând spre tăinuite maluri
Ce nu le ştie nimenea.
Dacă te vor troieni
Nămeţi învolburaţi de gheaţă
Vei apărea la nouă viaţă
Cu primăveri ce vor veni.
Vei învia cu seva ierbii,
Vei fi cât zările de mare
S-or şterge strâmbele hotare
Şi vei zburda-n păduri cu cerbii.
Hunedoara, iunie 1941
2.S-a rupt din liliac o frunză
S-a rupt din liliac o frunză
Şi-a dus-o vântul în pridvor.
Era în ea regret de toamnă
Şi visurile tuturor.
Am plâns când am văzut cum zboară
În primăvara ce-nflorea.
Când totul îşi cerea viaţa
Numai ea singură murea.
Am întrebat atunci zefirul.
Cu şoapta lui de-ndrăgostit
El mi-a răspuns că legea sorţii
E scrisă-n frunza ce-a murit,
Că totu-i trecător pe lume
Ca şi fiinţa ce-a iubit.
Lipova, iunie 1941
3.Dimineaţa
Cornul lunii secera
Stelele din calea ta
Şi-ai sosit cu zâmbet dulce
Dimineaţă la răscruce.
Te-au primit lacrimi de rouă
În potir de floare nouă
Şi ţi-au zis un bun venit
Pomii numai ciripit.
Singur te-am privit cum vii
Şi-am tăcut să nu mă ştii
c-am vegheat noaptea pustie.
Dânsa când o să revie?
Lipova, iunie 1941
4.Pastel
Pe altarul nopţii reci
Luna-şi varsă jertfele:
Raze albe, raze seci
Prinse-n ramuri pe poteci,
Poleind castelele.
Poleind castelele
Raze albe, raze seci
Te opresc pe unde treci
Şi dansează ielele
În văzduh cu stelele.
În văzduh cu stelele
Pricolici şi duhuri hâde
Sfarmă curcubeiele
Şi în hohote stupide
Cum priveşte dracul, râde.
Deva, septembrie 1941
5. Bahică
Hei, cum geme noaptea căscând hidos la lună
Cum urlă câinii morţii hlizind a voie bună
Şi cum se prinde bolta cu stelele la joc!
Să bem copii, să bem, noroc!
Se-ncheagă fumul cercuri, ca gânduri de nebun
Hei, cine va şti oare c-ai fost un rău sau bun
Căci ticălos se-ascunde al vieţilor soroc.
Aicea-i fericirea, să bem copii, noroc!
Să bem din plin paharul pe care ni l-a întins
Femeia, căci mâine vom fi cu părul nins.
Nu va mai fi femeia de marmură şi foc
Să-i proslăvim iubirea, şi-apoi să bem, noroc!
Să bem acum căci mâine va fi tirana vreme
Când viaţa noastră scurtă poate cumplit va geme
Şi-n faţa sorţii hâde ce-o fi să aibă loc
Să bem copii şi-atunci, noroc!
Deva, februarie 1942
6.Fulg de nea
Fulg de nea, fulg de nea
Ai căzut din cer o stea.
Tu eşti oare steaua mea?
Nu te-ntreb de unde vii
Nici pe ce cărări pustii
Pribegit-ai fluturând
Semnul iernii, vis şi gând.
Ştiu că şi cărarea ta
Se aseamănă cu a mea.
Şi tu eşti rătăcitor
Ars de setea unui dor,
Coborât din ceruri nalte
Numai cu pustiul frate.
Fulg de nea, fulg de nea
Te-a suflat din calea mea
Nebunatic primăvara
Şi-am rămas să duc povara
Iernii ce se zbate-n mine.
Cine va-nţelege, cine?
Deva, martie 1942
7.N-am iubită
Azi n-am iubită să-i număr stelele pe cer
Când pe a lui boltă luna plină
Ironică, un bulz de taină
Zâmbeşte viselor ce pier.
Sunt singur, n-am cui scrie madrigaluri
Cerşind a nu mă uita.
În săli cu luxul lor de baluri
Eu n-am ce căuta.
Nu-mi pasă. Ei ducă-şi viaţa lor „înaltă”
Şi fustele cochet „delirul”.
Nu voi gusta apa de baltă
Crezând că-ntrânsa-i „elixirul”.
Iubirea mea e-n poezie
Ţesută-n rozele de vis.
Cu dânsa cern melancolie
Şi râd de al timpului abis.
Deva, iulie 1943
8.Iarna
Peste drum, pe-acoperiş
O pisică şi-a zgâit ochii mari.
Încremenit
Râul cursul şi-a oprit.
Trecători întorc privirea
Ochii lor le spun uimirea
Căci la poarta zăvorâtă
O bătrână îndoită
Mică, mică
S-a oprit tremurătoare
Ca un semn de întrebare.
Cine e? Vreo cerşetoare?
O, dar nu, priviţi-o bine
Nu ştiţi voi de unde vine?
Ea soseşte de departe.
E un sol ce poartă carte
Şi-a îmbătrânit pe cale.
N-are coifuri, n-are zale
Dar din haina peticită
Şi-a scos cartea învechită
Şi din păru-ncărunţit
Trei fulgi mari s-au rătăcit.
Căci scrisoarea
E ninsoarea
Care spune c-a sosit… iarna.
Orăştie, octombrie 1943
9.***
Dimineaţa
Ceaţa
Sură,
Zgură
De arsură
Rece
Mă petrece.
Cântă
Frântă
Peste
Creste
Doina, doina
Care
n-are
leac
nici veac.
Suflet
În neştire.
Chin,
Suspin,
Dezamăgire
Mai trăieşte
Sau unde eşti?
Geoagiu, august 1944
10.Destin
Când ursitoare au însemnat
În zodiacele bătrâne
Şi cârd întreg de suferinţi
L-au întrupat doar într-un nume
Ce ură le-a cuprins?
Cine ar putea din timpi să scoată
Un semn de proorociri amare
Ca să-mi arate mie steaua,
S-o ştiu şi eu pe aceea care
Cu mine a răsărit?
De ce ascunsă şi vicleană
Îşi bate joc de drumul meu?
În ceaţa care mă-nconjoară
De când am apărut mereu
Lumini nu vor pătrunde?
O crudă stea rămâi mereu ascunsă
Căci mult mai dulce-i căutarea
Decât aflarea fără zbucium.
Când arde-n mine disperarea
Îmi pare că trăiesc.
Rămâi, rămâi mereu ascunsă
Şi-n vremea când truditul suflet
Se va înfrăţi cu veşnicia
Apari cu clipa care moare.
Şi-n fulgerarea acelei clipe
Când pământescul se va stinge
Aureola ta va spune
Prin dârele de foc şi sânge
Că am fost şi eu.. odată.
Geoagiu, iulie 1944
11.Streinul
Murea şi ziua-n raza frântă
Pe luciul lacului albastru
Şi se-nfrăţea cu noaptea viaţa.
Tăcerile tronau sihastru
Trudit, slăbit de lungă cale
Streinul s-a oprit la mal
Să-şi răcorească-n înserare
Picioarele scăldate-n val.
Târziu când noaptea înflorise
Cu farmecul de lună plină
Şi-au apărut puzderii stele
Pe bolta cerului senină.
Cu un suspin s-a rupt tăcerea
Şi-a prins viaţă amintirea.
Streinului i-a plâns în suflet
Din începutul ei iubirea.
Şi-a ascultat din urmă anii
Cu vraja dorului dintâi:
„Un vis cu liliac în floare
Crescut pe alb de căpătâi”
Albastru giulgiu-n care luna
Se oglindea ca şi acum
Era acelaşi: malul, lacul
Doar visurile-s azi pe drum.
Şi noaptea cu iubirea scrisă
În şoapta valurilor sure
Se cobora şi-atunci cuminte
Din dealuri verzi, dinspre pădure.
Acum el singur se întoarce:
O cruce pe mormântul lumii
Şi nimeni poate nu-l cunoaşte
Decât pe boltă, raza lunii.
Geoagiu, septembrie 1944
12.???
Înnebunită omenire spre ce liman te-ndrepţi acum?
Înnebunită omenire pe ce cărări, pe care drum
Vei rătăci mereu nebună
Zvârlită-n propria-ţi furtună?
Orăştie, octombrie 1944
13.Post scriptum
Glasul frunzelor de toamnă
Cine-l înţelege oare?
Cine n-a simţit o taină
Scrisă –n frunza călătoare
Care zboară de pe ramul
Verilor îmbelşugate
Răscolind adânc noianul
Amintirilor uitate?
Cine n-a simţit zborul
Frunzelor îngălbenite
Retrezindu-se fiorul
Dorurilor tăinuite
Legănate nopţi la rând
Peste ani şi primăveri?
Azi le-auzi râzând, plângând:
Oare au fost sau sunt păreri?
Vatra Dornei, septembrie 1970
