Zbor întrerupt

Zborul... Câţi dintre noi nu au visat să zboare?! Câţi dintre noi nu au citit literatură ştiinţifico-fantastică în tinereţe? Câţi dintre noi nu au fost impresionaţi de dialogul Micului prinţ cu pilotul care a aterizat forţat în deşert?

Românii au avut un pilot, ofiţer de aviaţie, îndrăgostit în egală măsură de zbor şi de literatură, un Antoine de Sainte-Exupéry românesc.( Ion Cernei, pentru TIMPUL ) El se numea Doru Davidovici.

Câteva cuvinte despre Doru Davidovici

S-a născut la 6 iulie 1945, într-o familie de învăţători dintr-un sătuc din Apuseni. La 13 ani, a plecat la Liceul militar „Dimitrie Cantemir” din Breaza, după care a urmat Liceul „Ştefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc, unde a fost colegul de bancă al lui George Florin Cozma, şi Şcoala de aviaţie de la Bobocu.

Absolvent al Şcolii Superioare de Ofiţeri Activi de Aviaţie în anul 1967, cu gradul de locotenent, şi al Academiei Militare în perioada 1977 – 1979, pilot, comandant de patrulă şi de escadrilă în Regimentul 86 Aviaţie vânătoare, inspector pentru aviaţia de vânătoare în Comandamentul Aviaţiei Militare între 1981 - 1986 şi instructor cu întrebuinţarea în luptă a aviaţiei în Regimentul 86 Aviaţie vânătoare în perioada 1986 - 1989.

A scris:

- Caii de la Voroneţ, premiu I la concursul de debut la Editura Eminescu, Bucureşti, secţiunea proză, 1973,
- Ultima aventură a lui Nat Pinkerton, roman poliţist, Editura Eminescu, Bucureşti, 1975,
- Insula nevăzută, Editura Ion Creangă, Bucureşti, 1976
- Intrarea actorilor, Editura Militară, Bucureşti, 1977,
- Zeiţa de oricalc, Editura Albatros, Bucureşti, 1977,
- Celula de alarmă, Editura Eminescu, Bucureşti, 1979,
- Culoarea cerului, Editura Militară, Bucureşti, 1981,
- Aripi de argint, , Editura Militară, Bucureşti, 1983,
- Lumi galactice. Colegii mei din neştiut, Editura Ion Creangă, Bucureşti, 1986. Ediţia a II-a: Editura Rum-Irina, Bucureşti, 1992,
- V de la Victorie, Editura Militară, Bucureşti, 1987,
- Ridică-te şi mergi, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1991.

În după-amiaza zilei de 20 aprilie 1989, Doru Davidovici a zburat pentru ultima oară. Avionul s-a prăbuşit de la 1000 de metri, din motive necunoscute. Unii spun că întâlnise un OZN. El „trăia bucuria zborului, dar şi lumea eroilor săi, a fenomenelor paranormale, a OZN-urilor şi întâlnirilor de gradul trei cu extratereştrii, despre care a scris cu atâta patos şi convingere. De fapt, a fost pionierul cercetărilor fenomenelor paranormale în România. De aceea, lumea lui cuprinde şi aparenţe paradoxale.”

„Unii spun că Doru nu prea trăia cu picioarele pe pământ", protestează primul astronaut român, Dumitru Prunariu, în prefaţa celei de-a doua ediţii a volumului „Lumi galactice”. „Era un nonconformist, chiar şi atunci când părea că se încadrează în cele mai stricte rigori militare.”