Se afișează postările cu eticheta din natură. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta din natură. Afișați toate postările

duminică, 23 octombrie 2016

miercuri, 27 iulie 2016

Ploaia de azi (preluare de pe Facebook)

A plouat şi azi la Cugir. Am vrut să plec după pâine şi o o vecină m-a întrebat ceva. În timp ce îi răspundeam, a început să picure. Am renunţat la pâine. Mai aveam câteva haine pe sârmă. Am alergat să le adun. 

Din casa am urmărit cum plouă. Era 4 şi un sfert. Am făcut câteva fotografii, dar nu au reuşit.

După ce s-a domolit ploaia, am mers după pâine. Am făcut fotografii şi pe stradă. Apa care a venit de pe deal spalat pietrişul adus duminica şi împraştiat să niveleze strada. E limpede ca apa a trecut şi peste gratarul din mijlocul străzii şi ceea ce n-a ajuns în râu s-a oprit în partea cea mai joasă a străzii. Pe acolo se poate trece doar desculţ.

Veneam cu pâinea şi îmi vedeam vecinii care ieşiseră cu sape sau cu lopeţi să netezească puţin strada.

Voi reveni şi voi scrie câte o explicaţie la unele dintre fotografiile de mai jos.




N-am vrut să îl las pe Fluturaş în casă şi el şi-a croit drum printre bălţile din grădină.
 


A plouat o jumătate de oră. Aşa a rămas strada, după ce o parte din pietrişul împrăştiat duminică a fost spalat de apa care a trecut peste grătar.
 


De pe stradă încă se scurge apa, chiar dacă ploaia s-a oprit.
 


 Şanţul prin care apa se scurge la râu.





Din şanţ, apa vine cu viteză mare.
 


Partea de sus a străzii.
 
Era atât de frumos netezit drumul când am trecut, luni, pe acolo! Acum...



Pe strada Ştrandului a trecut apa venită de pe deal.
 

O poveste din 20 iulie (Preluare de pe Facebook)

Pe la ora 16, am pornit laptopul. Nu aveam internet. Am căutat fotografii, am modificat... La un moment dat, m-au chemat vecinele la Facebook-ul de pe stradă. Nefuncţionând nici conexiunea la internet, nici cea de cablul tv., lumea povestea în stradă.

Se înnorase şi admiram norii. Am intrat în casă cu scopul de a lua aparatul foto şi atunci a început să plouă. Lumea s-a împraştiat, dar eu am rămas să fotografiez curcubeul.

Am văzut o parte din serial. Am mai avut o problemă cu pisicile. Abia acum am ajuns la calculator.

Ştiu că mulţi au vazut deja imaginile postate de cineva din oraş, dar ale mele sunt pentru toţi prietenii mei, care sunt pe tot globul pământesc.

Am făcut, din când în când, câte o fotografie şi spre apus sau nord, am "prins" şi norii, dar principalul actor era curcubeul dublu. Precizez că eu am văzut mult mai multe nuanţe decât cele care se văd în fotografii. Aparatul nu e la fel de sensibil ca ochiul.