miercuri, 29 iunie 2016

Revederea după 40 de ani de la absolvirea Şcolii profesionale



Au dat examen de admitere în 1973, la Blaj, pentru o clasă de frezori. Urma să fie şcolarizaţi la Cugir. Erau 30 de băieţi.

Elevii se cunoşteau din anii anteriori. Intrând pe porţile Grupului Şcolar I.M.C., au fost tunşi la zero, aşa era obiceiul, şi noi îi recunoşteam doar pe unii, după zâmbet, înălţime, gesturi. Ne recunoşteau ei.

Această clasă, numită anul întâi I profesională, era formată din 30 de băieţi. Diriginte era Andrei Tirenescu. Cât timp Andrei şi-a satisfăcut stagiul militar, am suplinit eu şi dirigenţia. N-a fost uşor, chiar dacă băieţii erau destul de cuminţi, toţi locuiau în internatul Grupului Şcolar, acomodarea cu condiţiile şi cerinţele s-a făcut în timp. Munca dirigintelui a fost mai uşoară decât la alte clase tocmai pentru faptul că elevii erau dintre cei mai buni, că se cunoşteau şi erau foarte săritori. Micile copilării, întârzieri sau neefectuarea temelor, se sancţionau cu tunsul la zero. Podoaba capilară şi umbra de mustaţă erau importante la acea vârstă.

Clasa a început, cum spuneam, cu 30 de elevi, toţi au absolvit cursurile, au mai primit un coleg în ultimul an. Au încheiat cei trei ani de şcoală profesională cu cele mai bune rezultate la învăţătură pe Grupul Şcolar, obţinând şi locul I pe ţară la concursul "Cea mai bună clasă". Au primit un premiu de la Comitetul Central U.T.C., o finanţare, la care s-a adăugat şi o sumă de bani de la Comitetul de părinţi ai şcolii şi au participat la o excursie la mare, în 1976.

Revederile de la 10 şi 20 de ani au completat şirul amintirilor, mai ales al întâmplărilor despre care am aflat abia atunci. La întâlnirea din acest an, la 40 de ani de la absolvirea şcolii, au participat doar 15 fosti elevi, unii fiind plecaţi la muncă în alte ţări, iar 8 dintre ei nu mai sunt. ( Dintre cele 24 de cadre didactice care au predat diferite materii, 4 nu ma trăiesc.)









 Cei care vă recunoaşteţi în fotografii le puteţi lua de aici ( daţi click pe foto şi se măreşte, apoi salvaţi).

2 comentarii:

Lavana spunea...

Emoționant...

Maria Tirenescu spunea...

Da. Întotdeauna au fost foarte drăguţi şi atenţi aceşti băieţi. Şi acum ne-au impresionat. Ne revedem cu bucurie, de fiecare dată.