miercuri, 1 decembrie 2010

1 Decembrie, Ziua Naţională a României

Am făcut o felicitare pe o poză a drapelului pe care l-am aşezat, ca de obicei, la intrare.

În acest an, a plouat şi a fost o vreme care nu ne-a îndemnat să mergem la Alba Iulia. Aşa că, am urmărit la televizor transmisiunea defilării forţelor armate.

Am văzut defilarea la TVR şi am ascultat transmisiunea Radioului Naţional la o cască. Îmi plac mai mult explicaţiile lui Alexandru Leaua şi sunt mai obişnuită cu Radu Dobriţoiu. Mi-a părut puţin rău că nu l-am putut asculta cu mai multă atenţie pe Constantin Spânu, dar Adelin Petrişor prea se suprapunea peste evenimentul principal. Propun să îl invite pe locotenent-colonelul Constantin Spânu într-o emisiune şi să dezbată tot ce vrea! Nu l-a lăsat nici în timpul intonării Imnului Naţional! Asta nu mi-a plăcut! Poate sunt de modă veche, dar răul în educaţie pleacă şi de la tinerii ăştia nerăbdători. Îl admir pe Adelin Petrişor, dar am spus ce nu mi-a plăcut. Poate eu am învăţat ceva de la radio: interlocutorii trebuie să vorbească pe rând. (Şi la şcoală e aceeaşi regulă.) Altfel nu se înţelege nimic.

Ce mi-a plăcut? În bălţile de la marginea şoselei se reflectau imaginile cu militari. Unele erau chiar interesante. Mi-a plăcut detaşamentul de militari din 1877, mi-au plăcut, ca de obicei studenţii şi elevii. Au fost înteresanţi jandarmii călare. În timp ce vedeam la televizor călăreţii, auzeam în cască uvertura Cavaleria uşoară de Franz von Suppé.

http://www.trilulilu.ro/cgusa/276a9bd2abcba8

Ceea ce, de fiecare dată, provoacă admiraţia publicului este defilarea Regimentului 30 Gardă "Mihai Viteazul". Ei nu merg relaxat ca militarii care au fost în teatrele de operaţii.

Mi-a părut rău că Televiziunea Română a renunţat la defilarea Fanfarei militare. Sunt nişte oameni deosebiţi. Câte exerciţii trebuie să facă pentru a putea cânta şi păşi într-o ordine desăvârşită?

Pe saitul Radio România sunt poze. Le vedeţi la adresa următoare:
http://www.romania-actualitati.ro/rrapages/displaygallery/524#top_galerie

vineri, 5 noiembrie 2010

Despre Vancouver Cherry Blossom Festival 2010

http://www.vcbf.ca/haiku/2010-winning-haiku

O menţiune de onoare pentru haiku-ul următor:

Two petals
falling together—
evening wind

Două petale
căzând împreună –
vânt de seară


Deux pétals
tombant ensemble –
vent de soir

luni, 1 noiembrie 2010

marți, 26 octombrie 2010

Au sosit diploma şi medalia de la "Visul" Orăştie

Ieri, de Ziua Armatei, a sosit plicul cu diploma şi medalia acordate de Asociaţia culturală "FLOREMA DESIGN" din Orăştie.

Nu am reuşit să le scanez, dar le-am pozat azi, de Sântul Dimitrie/Dumitru, ziua onomastică a tatălui meu.

Sunt bucuroasă şi emoţionată! Se mai pot primi premii post mortem...

Mulţumesc, "FLOREMA DESIGN"!